Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost prinsă de aparatul radar cu o viteză peste limită legală.
Conform Antena 3 CNN, Clotilde Armand ar fi circulat cu 77 km/h într-o zonă cu limită de viteză de 50 km/h. În urma acestui fapt, Clotilde Armand a fost sancţionată cu 3 puncte de penalizare pe permisul de conducere, şi cu un avertisment.
Poliţiştii au intervenit în ultimele 24 de ore la peste 3.100 de sesizări venite din partea cetăţenilor şi în urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate peste 9.400 de sancţiuni contravenţionale, informează IGPR.
Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, sâmbătă poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 454 de acţiuni şi s-a intervenit la 3.167 de evenimente, dintre care 2.702 au fost sesizate prin 112.
Totodată, au fost semnalate 865 de posibile infracţiuni şi au fost dispuse măsuri preventive în cazul a 36 de persoane.
De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite naţional şi internaţional.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 9.402 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.419.362 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 163 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 722 de permise de conducere, 103 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 28 pentru conducere sub influenţa drogurilor şi 290 pentru viteză, fiind retrase 299 de certificate de înmatriculare, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News