Clotilde Armand, la plângerea unui votant de-ai săi cum că le cere oamenilor din Sectorul 1 să rezolve conflictele din Primărie, îi răspunde acestuia... să facă sesizări.
”Gunoiul este ridicat în Sectorul 1. Sunt locuri unde nu este curat așa cum ar trebui să fie, dar nu a fost niciodată curat așa cum ar fi trebuit. E încă mizerie. E ”cel mai bun lucru” pe care ni l-a lăsat PSD.” a spus Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, la Europa FM, în emisiunea lui Cătălin Striblea, explicând astfel criza gunoiului: ”Vă imaginați o familie cu doi părinți care au niște venituri și, din veniturile familiei, o treime se duce pentru curățenia în casă și nici măcar nu e curat în casă. Atunci părinții se gândesc că dau o treime din venituri pentru femeia de serviciu sau firma care face curățenie în casă. Și se gândesc că totuși au nevoie de banii aceștia pentru educația copilului, pentru refacerea acoperișului, pentru a cumpăra o mașină de spălat nouă, avem nevoie... o treime și nici măcar nu e curat. Și zic: ok, o să vorbim cu femeia de serviciu care acum spune că vine să facă curat în fiecare zi, dar nu vine, așa că o să vorbim să vină de două ori pe săptămână cap-coadă și să facă curat”. ”Da, a avut rost și a meritat” a spus primarul despre conflictul cu firma de curățenie din Sectorul 1.
În discuție a intervenit și un votant al lui Clotilde Armand, din Sectorul 1. ”Am avut mari așteptări, dar dacă mâine ar fi alegeri, aș vota pe orice altcineva, mai puțin pe doamna Armand” a spus el, explicând: ”Am votat un primar, un politician care să aibă înțelepciunea să facă orice era omenește posibil ca Sectorul 1 să nu aibă criza gunoaielor. Nu mă interesa cum! Stăteați zi și noapte la negocieri, nu trebuia să ajungem în situația aia. Vine și ne spune că nu poate să facă nimic, pentru că firma e puternică. Acum nu poate să facă nimic, pentru că nu e legea de partea dânsei, mereu sunt probleme. Nu mă interesează problemele, eu nu vreau să le văd, vreau să văd rezultate. Vine acum și spune că noi, societatea civilă, trebuie să punem presiune pe Consiliul Local sau nu știu pe cine, să voteze bugetul, dar e treaba mea asta?”.
Bărbatul a spus că are o problemă cu gunoiul de pe stradă și, fiind pe Aviatorilor, descrie: ”E plin și pe stânga, și pe dreapta ( n.r: de frunze). Spuneți că suntem în pădure, nu într-un sector locuit.”
”Înțeleg frustrarea dvs., dar nicio luptă nu se câștigă fără efort și noi facem curățenie, începem din interior și continuăm pe exterior...” a spus Clotilde Armand, întreruptă chiar de votantul său: ”De ce ajungem în tot felul de conflicte în care eu trebuie să sufăr și dvs. de ce nu negociați zi și noapte cu cei care vă stau împotrivă?”. Răspunsul lui Clotilde Armand a fost: ”O să vă rog foarte mult să faceți sesizări la operatorul de salubrizare și la Poliția Locală pentru gunoiul de pe stradă, care nu este ridicat, e foarte important să ne ajutați și să faceți aceste sesizări”. Ea a mai spus că oamenii care nu au tomberon să ceară pentru a primi, pentru a avea un tomberon în care să-și arunce gunoiul. Mai mult, afirmă că a ”forțat” Poliția Locală să se ducă pe teren pentru a vedea cine aruncă gunoi pe stradă: ”Într-o singură zi, am dat aproape un milion de lei amenzi”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu