Finala "Competiției Naționale de Biliard în Scaun Rulant" desfășurată în weekend la București a marcat lansarea primului club sportiv dedicat biliardului pentru persoanele cu dizabilități locomotorii din România, ASMIO.
"Sportul joacă un rol pozitiv în dezvoltarea abilităților de comunicare, în creșterea stimei de sine, a încrederii în propriile puteri și a sentimentului de apartenență la un grup. Este motivul ideal pentru a ieși din casă și a socializa" spun reprezentanții clubului.
"Prima și cea mai mare victorie este să te învingi pe tine însuți" este motto-ul sub care s-a desfășurat cea de-a cincea ediție a Competiției Naționale de Biliard în Scaun Rulant la Clubul IDM din București, la care au participat peste 60 de concurenți din toată țara, cu vârste cuprinse între 14 și 65 de ani. Trofeul suprem i-a revenit bucureșteanului Marin Marian, în vârstă de 32 de ani. Ca în fiecare an, bucuria reîntâlnirii a fost dublată de ambiția concurenților de a fi din ce în ce mai buni la acest sport care le întregește viețile. Este motivul pentru care a luat naștere oficial primul club sportiv dedicat biliardului pentru persoanele cu dizabilități locomotorii din România, ASMIO.
„Clubul e un vis împlinit. Vom pregăti aici noi campioni pentru performanță, campioni pe care vrem să-i trimitem și la competiții internaționale" spune Irina Văcărean, președinte ASMIO. "Persoanele cu dizabilități există, au vise și speranțe, trăiesc în mediul nostru și pot face o mulțime de lucruri. Au doar nevoie de sprijinul, încurajarea și compania noastră. Competiția Națională de Biliard în Scaun Rulant a debutat în 2015. A fost întâi o scânteie a unor oameni care au vrut să facă mai mult pentru semenii lor, idee care s-a transformat într-o acțiune concertată, organizată an de an cu efort și implicare maximă. Anual, 25 de voluntari contribuie la organizarea la nivel național și derularea în bune condiții a competiției. Astăzi, la ediția cu numărul 5 am oferit încă o zi de bucurie unor oameni dragi și le mulțumim încă o dată tuturor sponsorilor și partenerilor care ne ajută să facem asta, cu premii în valoare de aproape 10 000 EUR, scaune rulante și alte echipamente care ajută la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități locomotorii" mai adaugă Irina Văcărean.
„Cred cu tărie că în România acest sport poate ajunge mult mai departe și poate avea un curs evolutiv foarte frumos cu sprijinul necesar. Știu că majoritatea participanților nu sunt profesioniști, este pură pasiune și multă muncă la mijloc iar acest aspect merită fructificat din plin. Dacă s-ar crea mai multe posibilități de finanțare pentru jucătorii români de biliard în scaun rulant cu siguranță se poate face performanță la un nivel profesionist" spune Henrik Larsson, invitatul special al ediției de anul acesta. Henrik are în palmares 6 titluri de campion mondial la biliard în scaun rulant, 12 titluri de campion European și 20 de titluri de campion în Suedia, țara sa natală.
De la debutul Competiției Naționale de Biliard în Scaun Rulant și până acum, aproape 300 de persoane cu dizabilități locomotorii s-au bucurat de întâlnirile competiționale anuale, s-au antrenat constant pentru a-și depăși limitele și au integrat astfel sportul în modul lor de viață. În prezent, în România trăiesc peste 200 000 de persoane cu handicap fizic, conform statisticilor la nivelul anului 2018 ale Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități. Evenimentul a fost organizat de Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu