Clubul Petrolul a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce firma de pază care a acţionat pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti la meciul cu Steaua a primit o amendă de 500 de lei, precizează, într-un comunicat, preşedintele Comisiei Naţionale de Acţiune împotriva Violenţei în Sport, Sorin Moldovan.
De asemenea, în comunicat se arată că spectatorul care l-a lovit pe Galamaz a fost reţinut 24 de ore şi va fi prezentat, luni, instanţei de judecată sub învinuirea de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi lovire sau alte violenţe, informează Mediafax.
Conform lui Moldovan, autorităţile încearcă, în baza probelor video, să identifice suporterii care au participat la evenimentele violente de la meciul Petrolul - Steaua.
Comisia Naţională de Acţiune împotriva Violenţei în Sport se va întruni, în cursul acestei săptămâni, pentru a analiza evenimentele de la meciul Petrolul - Steaua.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu