Clubul Universitatea Cluj a fost sancţionat cu 20.000 de lei penalitate sportivă de către Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal în urma incidentelor provocate de proprii suporteri prin aprinderea de torţe şi făclii în repriza a doua a meciului cu Dinamo.
Conform site-ului oficial al LPF, comisia a decis sancţionarea jucătorilor Sebastian Ghinga (Sportul Studenţesc) şi Nicolae Dică (CS Mioveni) cu câte 2 etape de suspendare şi 2.000 lei penalitate financiară.
De asemenea, jucătorul Florin Dan (FCM Târgu Mureş) a fost suspendat o etapă şi a primit 740 lei penalitate financiară pentru eliminarea din etapa a XII-a.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu