Peste 17.000 de locuri, dintre care circa 5.000 bugetate, îi aşteaptă pe noii studenţi, începând de marţi, la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
'Universitatea Babeş-Bolyai şi-a deschis marţi, 16 iulie 2019, porţile pentru absolvenţii de liceu care vor să se înscrie la facultate, dar şi pentru absolvenţii de facultate care vor să urmeze programele de master. Candidaţii la statutul de boboc al UBB au aşteptat încă de la prima oră să-şi depună dosarele pentru unul dintre cele 4.975 de locuri bugetate, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă şi 2.700 de locuri pentru învăţământ la distanţă, toate la nivel licenţă, puse la dispoziţia lor de Universitatea Babeş-Bolyai pentru anul universitar 2019-2020. Şi absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele 3.375 de locuri la buget şi 6.106 de locuri la taxă', se arată într-un comunicat transmis, marţi, de UBB. Candidaţii vor putea alege între cele 244 de programe de licenţă (învăţământ cu frecvenţă şi la distanţă), respectiv cele 217 de programe de master (învăţământ cu frecvenţă sau frecvenţă redusă).
'De asemenea, candidaţii care locuiesc la o distanţă de peste 20 de kilometri de Cluj-Napoca pot beneficia de cele peste 400 de locuri de cazare puse la dispoziţie de Universitatea Babeş-Bolyai în căminele proprii din Campusul Studenţesc Haşdeu. Situate în camere cu 5 paturi, locurile vor fi disponibile în perioada 16-31 iulie 2019 şi vor putea fi ocupate la un tarif de cazare de 25 lei/pat/noapte, în baza unei cereri transmise Serviciului Social al Universităţii. Candidaţii vor avea posibilitatea de a se caza împreună cu părinţii', se mai arată în comunicat. Admiterea pentru noul an universitar la UBB este în perioada 16-31 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu