Institutul Oncologic din Cluj-Napoca va achiziţiona, în premieră naţională, doi roboţi de diluţie automată pentru prepararea substanţelor utilizate în chimioterapie.
Achiziţia face parte dintr-un proiect intitulat "Creşterea performanţei în diagnosticul şi tratamentul cancerelor la copii prin îmbunătăţirea echipamentului tehnic, achiziţia de aparatură modernă, instruirea personalului medical şi dezvoltarea de recomandări", în valoare de 3,7 milioane de euro, prin programul "Provocări în sănătatea publică la nivel european", finanţat prin Mecanismul Financiar economic European 2014-2021, scrie Agerpres.
Operator al programului este Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Directoratul Norvegian de Sănătate.
"O să fie un real succes pentru institut, în primul rând pe partea de management terapeutic şi diagnostic al pacienţilor oncopediatrici. Aici mă refer atât pe partea de oncologie medicală, unde vom realiza o premieră la nivel naţional, achiziţia celor doi roboţi de diluţie pentru chimioterapie, dar şi pe partea de radioterapie, lucru extrem de deficitar, atât prin prisma numărului redus de specialişti la nivel naţional, cât şi prin absenţa unor ghiduri de diagnostic şi tratament pentru patologia oncopediatrică. Va fi un lucru extrem de bun", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, managerul Institutului Oncologic Cluj, Cătălin Vlad.
Proiectul este derulat de Institutul Oncologic "Prof. Dr. Ion Chiricuţă" Cluj-Napoca alături de Spitalul Clinic de Urgenţă "Louis Ţurcanu" Timişoara, Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi Institutul Oncologic "Prof. Dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti.
"Sunt trei activităţi principale. Prima va fi achiziţia de aparatură modernă, unde, la acest capitol, aş menţiona un simulator CT folosit pentru radioterapia la copii şi, ceea ce reprezintă o noutate pe plan naţional, va fi achiziţionarea unor roboţi de diluţie, folosiţi în prepararea soluţiilor de citostatice care vor fi aplicate în tratamentul chimioterapic", a declarat, la rândul său, coordonatorul proiectului, Vlad Schiţcu.
În România, anual se înregistrează 400-500 de noi cazuri de copii cu cancer, iar circa 5.000 de copii şi adolescenţi sunt sub tratament, în diferite stadii ale bolii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu