CM 2006 - Patru foşti înalţi oficiali, puşi sub acuzare de justiţia elveţiană

Procuratura elveţiană a pus sub acuzare trei foşti conducători ai Federaţiei germane de fotbal (DFB), precum şi un fost responsabil al FIFA, în legătură cu o plată suspectă care are legătură cu Cupa Mondială din 2006, găzduită de Germania, informează presa .

Actul de acuzare îi vizează pe foştii preşedinţi DFB Theo Zwanziger şi Wolfgang Niersbach, pe fostul secretar al Federaţiei germane Horst Rudolf Schmidt precum şi pe fostul secretar general al FIFA Urs Linsi.

Ancheta Ministerului Public al Confederaţiei elveţiene vizează atribuirea turneului final al CM 2006 către Germania şi doreşte să afle care a fost destinaţia finală a unei plăţi de 6,7 milioane euro, pe care comitetul Federaţiei germane de fotbal a făcut-o către FIFA, în aprilie 2005, prin intermediul fostului patron al companiei Adidas, Robert Louis-Dreyfus. 

Cu suma respectivă urma să fie finanţată o gală, care nu a mai avut loc însă niciodată, iar anchetatorii suspectează faptul că banii ar fi fost utilizaţi pentru cumpărarea de voturi în favoarea candidaturii germane.

Toţi cei patru foşti oficiali au negat acuzaţiile care li s-au adus de către justiţia elveţiană.

Procedurile în cazul lui Franz Beckenbauer, fostul căpitan şi selecţioner al naţionalei Germaniei, care a condus Comitetul de organizare a CM 2006, vor continua separat, din cauza problemelor de sănătate ale acestuia, care au făcut imposibilă audierea acestuia, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul Public elveţian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel