CM 2022 Qatar. Anglia - SUA, joc modest și rezultat pe măsură

CM 2022: Anglia - SUA, rezultat alb la pauză. Americanii, ocazii mari de a înscrie - Foto Agerpres
CM 2022: Anglia - SUA, rezultat alb la pauză. Americanii, ocazii mari de a înscrie - Foto Agerpres

Selecţionatele Angliei şi Statelor Unite au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, pe Al Bayt Stadium din Al Khor, într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar. 

Cele două formaţii şi-au împărţit punctele după un joc modest, cu puţine faze de poartă, în care cele jucătorii nu şi-au asumat riscuri prea mari. Americanii, care veneau după 1-1 cu Ţara Galilor, au fost mai buni timp de o oră de joc şi au avut mai multe faze de poartă, mai ales în prima repriză.

După 6-2 cu Iranul, selecţionata Three Lions era mare favorită şi a avut prima ocazie a partidei, însă şutul lui Kane (10) a fost blocat de Zimmerman. Americanii au creat pericol prin Wright (10), însă acesta a trimis cu capul pe lângă poartă, McKennie a reluat peste ţintă la centrarea lui Weah (26), iar şutul lui Musah, deviat de Rice, a fost prins de Pickford (29).

Cea mai mare ocazie a echipei antrenate de Gregg Berhalter a fost semnată de Pulisic (33), atacantul echipei Chelsea ţintind bara din lateral stânga. Până la pauză, americanii au mai creat faze de poartă prin Dest (41), al cărui şut a fost deviat în corner de Maguire, iar Pulisic a trimis pe lângă poartă cu capul (43). Saka a reluat greşit (45) la centrarea lui Shaw, iar prima repriză s-a încheiat cu o ocazie mare a lui Mount, care a tras bine de la 16 metri, după o minge aşezată de Sterling (45+1), Turner a salvat golul.

Repriza secundă a fost mult mai săracă în faze de poartă, americanii având doar un şut mult peste poartă al lui McKennie (49), în timp ce reprezentativa Albionului s-a remarcat printr-un şut slab al lui Rashford (87), fără emoţii pentru Turner, încheind cu o ratare mare - o lovitură de cap a lui Kane (90+3), pe lângă poartă din 7-8 metri.

Echipele calificate în optimi din Grupa B se vor decide pe 29 noiembrie, când vor avea loc ultimele partide: Ţara Galilor - Anglia (Ahmad Bin Ali Stadium - Ar-Rayyan, 21:00) şi Iran - SUA (Al Thumama Stadium - Doha, 21:00).

Anglia - SUA 0-0 Al Khor, Al Bayt Stadium: 68.463 spectatori Cupa Mondială 2022 - Grupa B

Au evoluat echipele:

Anglia:

1. Jordan Pickford - 12. Kieran Trippier, 5. John Stones, 6. Harry Maguire, 3. Luke Shaw - 4. Declan Rice, 22. Jude Bellingham (8. Jordan Henderson, 69) - 17. Bukayo Saka (11. Marcus Rashford, 78), 19. Mason Mount, 10. Raheem Sterling (7. Jack Grealish, 68) - 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate. Rezerve neutilizate: 13. Nicholas Pope, 23. Aaron Ramsdale - 2. Kyle Walker, 14. Kalvin Phillips, 15. Eric Dier, 16. Conor Coady, 18. Trent Alexander-Arnold, 21. Benjamin White, 20. Philip Foden, 24. Callum Wilson, 25. James Maddison, 26. Conor Gallagher.

SUA:

1. Matthew Turner - 2. Sergino Dest (18. Shaquell Moore, 78), 3. Walker Zimmerman, 13. Timothy Ream, 5. Antonee Robinson - 8. Weston McKennie (11. Brenden Aaronson, 77), 4. Tyler Adams (căpitan), 6. Yunus Musah - 21. Timothy Weah (7. Giovanni Reyna, 83), 19. Haji Wright (24. Joshua Sargent, 83), 10. Christian Pulisic. Selecţioner: Gregg Berhalter.

Rezerve neutilizate: 12. Ethan Horvath, 25. Sean Johnson - 9. Jesus Ferreira, 14. Lucas De La Torre, 15. Aaron Long, 16. Jordan Morris, 17. Cristian Roldan, 20. Cameron Carter-Vickers, 22. De Andre Yedlin, 23. Kellyn Perry-Acosta, 26. Joseph Scally. Arbitru: Jesus Valenzuela Saez; arbitri asistenţi: Jorge Urrego Martinez, Tulio Moreno (toţi din Venezuela); al patrulea oficial: Yoshimi Yamashita (Japonia) Cartonaşe galbene: niciunul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel