Gianni Infantino, preşedintele FIFA, a presat Iranul să garanteze accesul femeilor pe stadioanele de fotbal din ţară pentru meciurile din preliminariile Cupei Mondiale 2022, într-o scrisoare adresată preşedintelui Federaţiei iraniene de fotbal şi obţinută de AFP.
În acest e-mail datat 18 iunie, Gianni Infantino şi-a arătat satisfacţia pentru faptul că a putut asista la finala Ligii Campionilor Asiei pe 10 noiembrie 2018 la Teheran, în tribune fiind femei iraniene, 'pentru prima oară în 40 de ani' după revoluţia islamică din 1979. Infantino a văzut 'un pas important' în aceasta, însă regretă că nu au existat urmări:
'Este cu atât mai dezamăgitor cu cât nu a fost posibil să păstrăm această dinamică pozitivă şi să înregistrăm în continuare progrese asemănătoare cu ocazia meciului amical dintre Iran şi Siria pe 6 iunie 2019'. El a denunţat 'porţile închise' şi faptul că 'un număr de femei care voiau să asiste la întâlnire (...) au fost deţinute multe ore de forţele de securitate'. Infantino a amintit 'angajamentele asumate în martie 2018 de preşedintele Rohani, când am fost asiguraţi că în curând vor fi înregistrate progrese importante în privinţa acestui subiect'.
Reales la începutul lui iunie la Paris pentru un al doilea mandat de patru ani, Infantino a cerut autorităţilor iraniene să informeze FIFA 'cât mai rapid însă înainte de 15 iulie 2019' în legătură cu măsurile concrete pe care intenţionează să le adopte. Infantino vrea ca Iranul să garanteze 'tuturor femeilor, iraniene sau străine care doresc acest lucru' posibilitatea de a cumpăra bilete şi a veni pe stadioane pentru meciurile Iranului din campania de calificare pentru Mondialul 2022, care începe în septembrie.
După revoluţia islamică din 1979, femeile nu au dreptul să meargă pe stadioanele din Iran pentru a-i vedea pe bărbaţi jucând fotbal. Interzicerea accesului femeilor pe stadioane continuă însă să divizeze clasa conducătoare. Actualul preşedinte Hassan Rohani, un conservator moderat, şi-a exprimat de mai multe ori dorinţa de a le vedea pe femei pe stadioane. În octombrie 2018, procurorul general al Iranului a estimat, în schimb, că prezenţa femeilor pe stadioane poate duce 'la păcat'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu