CM 2022 Qatar. Regele Felipe al VI-lea a intrat în vestiarul Spaniei după victoria cu Costa Rica

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Spania a zdrobit Costa Rica la Campionatul Mondial, scor 7-0. După meci, regele Felipe al VI-lea a intrat în vestiarul spaniolilor. 

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a mers miercuri în vestiarul selecţionatei ţării sale pentru a-i felicita pe jucători pentru victoria zdrobitoare din partida de debut cu Costa Rica (7-0), miercuri, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, informează agenţia EFE.

"În viaţa mea am asistat la o partidă a selecţionatei cu un astfel de rezultat. Am fost încântaţi, la fel ca toţi ceilalţi. În afara rezultatului, ne-a făcut plăcere să vă urmărim cum jucaţi", a le-a spus cu această ocazie suveranul spaniol componenţilor La Roja.

"Nu sunt un expert, dar un am văzut nicio greşeală ("eu da", l-a completat selecţionerul Luis Enrique, aflat alături). A fost o adevărată bucurie, un spectacol şi este frumos să începi aşa, deşi, evident, este un drum lung de parcurs", a subliniat regele Felipe al VI-lea.

Preşedintele Guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a felicitat la rândul său naţionala ţării sale printr-un mesaj postat pe Twitter: "Debut impresionant pentru Spania la Cupa Mondială. Ce joc grozav! Felicitări întregii echipe pentru această victorie istorică. Până la următoarea! #VamosEspana!".

Spania, campioana mondială din 2010, a stabilit cel mai mare scor de până acum la CM 2022, după un meci în sens unic cu Costa Rica, în care ibericii au marcat prin Daniel Olmo (11), Marco Asensio (21), Ferran Torres (31 - penalty, 54), Gavi (74), Carlos Soler (90) şi Alvaro Morata (90+2).

Elevii lui Luis Enrique vor avea o misiune extrem de dificilă în partida următoare, duminică împotriva Germaniei, care este obligată să câştige pentru a rămâne în competiţie, după eşecul suprinzător în faţa Japoniei (1-2), scrie Agerpres.

Suporterii niponi, faza zilei în tribune la meciul surpriză Germania - Japonia: Câți am face asta?

Japonia a produs o mare surpriză în prima etapă a fazei grupelor Cupei Mondiale 2022 din Qatar, învingând-o pe Germania cu scorul de 2-1, după ce a fost condusă.

După finalul meciului, japonezii nu s-au grăbit să părăsească tribunele stadionului. Fanii niponi au rămas pentru a face curățenie în sectoarele pe care le-au ocupat.

De menționat este faptul că un astfel de moment s-a întâmplat și la meciul de deschidere, Qatar - Ecuador, la finalul căruia suporterii niponi au rămas în tribune pentru a strânge gunoaiele.

Selecţionata Japoniei a produs a doua mare surpriză a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Germaniei cu scorul de 2-1 (0-1), miercuri, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa E.

Poate nu la fel de mare surpriză ca victoria Arabiei Saudite în faţa Argentinei (2-1, după 0-1 la pauză), succesul samurailor albaştri era complet neaşteptat după prima repriză, una controlată categoric de Mannschaft. Ilkay Gundogan (33 - penalty) a deschis scorul pentru echipa antrenată de Hansi Flick, dar niponii au întors rezultatul în ultimul sfert de oră prin reuşitele a două rezerve, Ritsu Doan (75), Takuma Asano (83).

Deşi japonezii au marcat în min. 8, prin Maeda, gol anulat pentru ofsaid, Germania a făcut legea în prima repriză, în care Japonia nu a trimis niciun şut pe poartă. Gonda a fost solicitat cu şuturi din afara careului de Kimmich (20) şi Gundogan (28), dar a respins. Gundogan (29) a fost blocat de Yoshida în careu, dar în min. 31, Gonda l-a faultat pe Raum, găsit excelent de Kimmich în careu, iar Gundogan a transformat penalty-ul acordat (33). CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel