Protagoniștii celor două Realități, Elan Schwarzenberg și Sebastian Ghiță, și-au dat întâlnire , marți dimineața, la CNA, după ce, în cursul serii de luni, cei doi au luat masa într-un local de lux din Cotroceni. Ședința a debutat cu un raport espre ce s-a găsit la cele două sedii, Realitatea și RTV. Pentru scandalul media din ultimele zile, CNA a amendat Realitatea TV cu 10. 000 de lei, iar RTV cu 20.000 de lei.
Potrivit raportului, se constată că Realitatea s-a mutat la Willbrook fară autorizație de schimbare a sediului. Inspectorii au constatat că și la Casa Presei, acolo unde era RTV s-a emis fără autorizație de sediu, întrucât sediul RTV este, în acte, la Târgu Jiu.
"Deci semnalul RTV a fost preluat de cablu, fără autorizația CNA", a spus Răzvan Popescu, după ce s-a spus că din această noapte, luni spre marți, RTV emite si pe cablu. În același timp, CNA a luat cunoștință și de schimbarea de acționariat și dosarul de schimbare de sediu și grila de programe, scrie Corina Drăgotescu pe Impact News..
Realitatea media a solicitat CNA să nu se mai difuzeze nimic cu marca RTV, pentru că, spun reprezentanții acesteia, la OSIM marca este a Realității.
"Avem așa: La Realitatea TV o emisie dintr-un spațiu nou, la Ridzone o modificare radicală de acționariat, fără acordul CNA. De asemenea, emisia unui program pentru care nu s-a modificat o schimbare de grilă la CNA și dintr-un alt spațiu decât cel înregistrat la noi și problema UPC care a preluat semnalul RTV", a concluzionat Răzvan Popescu.
In aceste condiții, postul Realitatea TV a fost amendat cu 10.000 de lei pentru emiterea dintr-un spaţiu neautorizat, în timp ce postul reprezentat de Sebastian Ghiţă, RTV, rămas în vechiul sediu al Realităţii TV a fost amendat cu 20.000 de lei pentru emisie din spaţiu neautorizat şi pentru modificări neanunţate aduse grilei.
Operatorii de cablu UPC, RCS şi Dolce TV au fost somate și acestea pentru că au preluat semnalul noului post RTV care are licenţă de emisie din Târgu Jiu şi nu din Bucureşti.
Totodată, miercuri, la Casa Presei o inspecție va fi prezentă pentru autorizarea RTV. Emisia RTV nu a fost întreruptă în această perioadă, fiind nevoie doar de completat dosarul de autorizare cu noua grilă și raportul inspecției.
Citește și:
Vezi filmul evenimentelor în războiul Realitatea. Mutarea s-a realizat fără acordul CNA
În țara iluziilor, Realitățile trebuie să supraviețuiască
Schisma de la Realitatea, ruptura de la Adevărul: asemănări și deosebiri
Corina Drăgotescu: O noapte agitată, cu război pe distribuție, la cablu – VIDEO
Amintiri din redacția Gândul: cât de greu e să lansezi un produs media
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News