NCN, televiziunea unde jurnalistul Răzvan Dumitrescu realizează zilnic o emisiune locală, se va extinde și din decembrie va fi post de știri național.
”Vom merge pe modelul editorial Euronews”, a spus jurnalistul clujean Liviu Alexa în fața membrilor CNA, care au aprobat acordarea unei licențe prin cablu, cu acoperire națională, pentru televiziunea de știri NCN.
Liviu Alexa a spus, pentru paginademedia.ro, că plănuiește lansarea în 1 decembrie. Are deja un acord de distribuție cu compania Telekom și că în discuții și cu alți cabliști.
În fața CNA au susținut proiectul Liviu Alexa, proprietarul televiziunii, și Răzvan Dumitrescu, realizatorul principalului talk-show.
[citeste si]
Răzvan Dumitrescu a afirmat: ”Pentru mine, a fost o experiență foarte utilă să vin din București în Cluj ca să constat ceva ce doar bănuiam: presa din teritoriu practic nu mai există sau există doar formal. (...) De ce vrem să facem televiziunea asta națională. Pentru că într-o țară normală cred că presa locală este cea care furnizează cea mai multă informație pentru cea centrală. Nu mai există legătura asta. Există niște televiziuni de știri puternice la centru care se ocupă de agenda națională, rupte total de teritoriu. Ele nu pot suplini, prin resurse proprii, acoperirea unui teritoriu precum al României.”
Televiziunea va avea un talk-show, seara, prezentat de Răzvan Dumitrescu, iar în rest, scurte emisiuni de cinci minute pe diverse tematici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu