În urma aparițiilor la unele posturi de televiziune a unor informații alarmiste și insuficient verificate în legătură cu epidemia de coronavirus, Consiliul Național al Audiovizualului, întrunit în ședința publică din data de 25.02.2020, reamintește radiodifuzorilor că au obligația de a trata cu rigoare și responsabilitate știrile și dezbaterile ce au legătură cu acest subiect.
În acest sens, trebuie să aibă prioritate pozițiile oficiale comunicate de autoritățile române care gestionează această situație, scopul tuturor celor implicați fiind acela de a minimiza răspândirea acestui virus.
Menționăm că CNA, în calitatea sa de garant al interesului public, va monitoriza programele audiovizuale pentru modul în care vor fi transmise informațiile pe aceasta temă, abordarea bazată pe comunicări oficiale fiind singura în măsură să ajute cu adevărat populația în astfel de cazuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu