Realitatea TV a primit noi sancțiuni din partea CNA.
Întrunit în ședințe publice în zilele de 14 și 19.02.2019, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat o serie de rapoarte de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite pentru emisiuni difuzate de posturi centrale de televiziune în perioada octombrie - decembrie 2018, avându-se în vedere respectarea prevederilor legislației audiovizualului referitoare la protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine.
Înainte de toate, vorbim despre o amendă de 15.000 de lei postului Realitatea TV pentru că la difuzarea emisiunii „Jocuri de putere" nu au fost respectate dispozițiile art. 40 alin. (5) în cadrul edițiilor din 17.10 și 10.12.2018, ale art. 64 alin. (1) lit. b în ediția din 25.11.2018 și nici ale art. 70 în cadrul ediției din 03.12.2018. La stabilirea sancțiunii s-au reținut și încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1), (6), art. 64. alin. (1) lit. b și art. 34 alin. (1) la difuzarea unor emisiuni de știri și dezbateri transmise în perioada 04-06.11.2018.
De asemenea, în aceeași ședință publică, Consiliul a hotărât să sancționeze postul de televiziune Realitatea TV cu amendă de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, ale art. 40 alin. (1), (2), (4), precum și ale art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul audiovizualului la difuzarea unor emisiuni de știri și dezbateri din data de 15.01.2019, ediții ale emisiunilor „Jocuri de putere" și „Talk News" din data de 17.01.2019 și „Realitatea Românească", ediția din 18.01.2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu