Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) s-a sesizat împotriva TVR 2 după ce postul de televiziune a difuzat celebrul film "Niki Ardelean, colonel în rezervă", regizat de Lucian Pintilie, în care, la minutul 30, actorii Dorina Chiriac și Șerban Pavlu apar dezbrăcați.
Momentul s-a consumat în jurul orei 22.40, iar imaginile nu au fost cenzuarate, lucru care a atras atenția CNA-ului.
Șerban Pavlu, despre scena de nuditate din pelicula "Niki Ardelean, colonel în rezervă"
Contactat de DC News, actorul Șerban Pavlu a spus ce reacție a stârnit scena de nuditate la momentul când filmul a fost lansat - în urmă cu mai bine de un deceniu.
"O reacție imbecilă. Oamenii decupaseră scena din film și o trimiteau pe mail. Circula scoasă din context ca o chestie picantă. Cred că, de fapt, așa se întâmplă și acum. Scena, scoasă din context, reprezintă cu totul altceva decât reprezintă în interiorul filmului", ne-a spus Șerban Pavlu.
Întrebat dacă este dificil pentru un actor să filmeze scene de nuditate, actorul a zis: "Pentru mine nu este dificil. Absolut deloc!".
Cât despre "gafa" TVR 2 de a difuza înainte de ora 23.00 o scenă nud, Șerban Pavlu a spus: "Să fim serioși... dacă la ora 20.00 este un film în care Steven Seagal împușcă 20 de oameni... nu este nicio sprânceană ridicată sau dacă nu știu ce robot incendiază un oraș și în care oamenii aleargă pe străzi arzând în flăcări. Astfel de filme se dau la ora 20.00. În schimb, un film de Lucian Pintilie se dă după ora 23.00. Fericiți cei care se culcă mai târziu".
Valentin Jucan: TVR 2, amendă de 20.000 lei
Valentin Jucan, membru CNA, a spus că nu este prima dată când la televiziunea publică sunt difuzate astfel de scene.
"Nu este prima dată când televiziunea publică are astfel de derapaje. Faptul că au difuzat aceste scene înainte de ora 23.00 reprezintă o încălcare a reglementărilor privind protecția minorilor. Eu, personal, voi propune o amendă de 20.000 de lei. Sancțiunea ar trebui să fie mai mare în cazul televiziunii publice, pentru că acest post are o responsabilitate mult mai mare decât televiziunile private", a explicat Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audioviziualului, pentru EVZ.
"În temeiul Legii audiovizualului nr. 504 din 2002, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu art. 89 lit. a, formulez prezenta autosesizare referitoare la postul de televiziune TVR2. Informațiile cu privire la programul difuzat de postul public de televiziune au fost furnizate de cotidianul Evenimentul zilei. În fapt, în data de 10 mai 2015, la ora 22.40, au fost difuzate imagini cu caracter pornografic, parte a filmului «Niki Ardelean, colonel în rezervă»", se arată în autosesizarea CNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu