CNA a decis astăzi suspendarea emisiei postului de televiziune Realitatea TV.
Timp de 10 minute, joi, 17 ianuarie, de la 19:00 la 19:10, Realitatea TV va avea suspendată emisia. Pe ecran va apărea însă un mesaj.
CNA a decis, prin urmare: ”sancționarea postului Realitatea TV cu obligarea radiodifuzorului de a difuza joi, 17.01.2019, timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare emise de CNA, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și pentru nerespectarea dispozițiilor art. 40 alin. (4) și (5), art. 64 alin. (1) lit. a) și art. 34 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Sancţiunea a fost aplicată în conformitate cu art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, respectând condiţia prevăzută de art. 95 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, potrivit căreia această sancțiune putea fi aplicată numai gradual şi numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puţin două ori”.
Postul de televiziune a mai primit și o amendă: ”Realitatea TV – amendă de 15.000 de lei pentru că, la difuzarea emisiunii „Jocuri de putere", ediția din 29.08.2018, s-au încălcat dispozițiile art. 40 alin. (5) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu