CNADNR a semnat contractul pentru execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă - Medgidia

0autostrada_xcvxc
0autostrada_xcvxc

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă - Medgidia, a cărui valoare depăşeşte 116,4 milioane de euro (circa 499 milioane de lei), fără TVA.

Potrivit instituţiei, actualul contract este cu peste 60 de milioane de euro sub valoarea contractului încheiat cu Colas şi reziliat ulterior.

Potrivit unui comunicat al companiei, contractul "Proiectarea şi execuţia Autostrăzii Cernavodă - Constanţa, tronsonul Cernavodă - Medgidia' a fost câştigat prin licitaţie deschisă de Asocierea Astaldi SPA - Max Boegl România Cernavodă.

Lungimea totală a tronsonului de autostradă este de 20,491 kilometri, din care 0,20 kilometri reprezintă zona de racordare la Autostrada existentă. Durata contractului este de 63 de luni, respectiv trei luni proiectare la care se adaugă 12 luni execuţie. Perioada de garanţie este de 48 luni.

Obiectivul este finanţat din fonduri BEI şi Fonduri de Coeziune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel