CNADNR revine la Ministerul Transporturilor

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va reveni în subordinea Ministerului Transporturilor. Informația a fost anunțată de Alexandru Năstase, şeful Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, instituţia care coordonează în prezent activitatea CNADNR.

"În urma discuţiilor cu domnul prim ministru probabil că de mâine, când se va aproba ordonanţa de funcţionare a noului guvern, CNADNR va fi în subordinea Ministerului Transporturilor", a afirmat Năstase, potrivit Mediafax.

CNADNR revine astfel la Transporturi, unde a funcţionat până în ianuarie 2013.

Năstase a spus, la audierile din comisiile de specialitate din Parlament pe tema bugetului CNADNR din 2015, că anul viitor ar putea fi inauguraţi "mult mai mulţi kilometri" de autostradă decât în acest an, fără să avanseze însă o ţintă concretă în această privinţă.

Citește și: Ponta: CNADNR ar putea reveni la Ministerul Transporturilor

Datele CNADNR transmise anterior de către companie arată însă că pentru anul viitor este planificată inaugurarea a 17 kilometri de autostradă, faţă de 56 km în 2014.

Bugetul CNADNR a fost avizat marţi de trei comisii parlamentare, iar 92 de amendamente au fost respinse, marea majoritate pentru că iniţiatorii lor nu au fost în sală.

Compania de Drumuri şi Autostrăzi va avea în 2015 un buget de 6,11 miliarde lei, în creştere cu 31% peste prevederile din acest an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel