CNAIR: A început expertizarea lucrărilor de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva; costurile depăşesc 133.000 de lei

Expertizarea lucrărilor de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva a început, iar procesul va dura 40 de zile şi va costa 133.200 de lei, fără TVA, informează, joi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"La începutul acestei săptămâni, CNAIR SA a semnat cu Iptana SA contractul de servicii 'Realizarea Expertizei Tehnice a lucrărilor de drum proiectate şi executate în cadrul contractului 'Proiectare şi Execuţie Autostrada Lugoj - Deva, lot 3 km 56+220 - km 77+361". În baza acestei expertize vor fi identificate soluţiile tehnice de remediere a neconformităţilor identificate pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva", precizează CNAIR, într-un comunicat.

Valoarea contractului este de 133.200 lei fără TVA.

În conformitate cu prevederile contractului, expertiza va dura de 40 de zile.

Cu toate acestea, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat pe 4 octombrie, la Deva, că lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, între localităţile Ilia şi nodul rutier de la Holdea, ar putea fi deschis traficului peste aproximativ două săptămâni, în condiţiile în care expertiza comandată de Compania Naţională de Infrastructură Rutieră se apropie de finalizare.

"Expertiza este spre finalizare. Cum s-a finalizat, deschidem lotul. Deci, e o problemă de, aş spune, două săptămâni pentru a deschide lotul 3", a precizat ministrul Transporturilor.

El a vizitat vineri dimineaţa (4 octombrie) lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva şi a menţionat că fisura din carosabil, prezentă în apropierea nodului de la Holdea, s-a extins.

"Fisura s-a extins. Deci, aş spune că am avut dreptate prin deciziile pe care le-am luat la nivelul companiei (CNAIR) şi la nivelul ministerului (Transporturilor, n.r.). Vom da drumul traficului pentru că odată finalizată expertiza, vom avea volumul lucrărilor care trebuie făcute pe acest lot", a explicat Cuc.

Ministrul Transporturilor a mai spus că vor exista restricţii pe anumite porţiuni de pe lotul 3, deoarece sunt locuri în care se impune acest lucru din cauza carosabilului.

La precedenta vizită efectuată pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, ministrul Transporturilor menţiona că problema cea mai gravă de pe acest tronson este fisura observată în zona Holdea. Alte aspecte negative, dintre cele 48 identificate pe acest lot, ţineau de grosimea stratului de asfalt, care, potrivit ministrului şi specialiştilor de la Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), ar avea în unele locuri mai puţin cu 3-4 centimetri.

Între problemele observate de specialiştii CNAIR şi CESTRIN se înscrie şi o zonă în care autostrada nu are asigurată planeitatea necesară, deoarece s-a tasat din propria greutate, fără să fie în trafic, după cum remarca, pe 19 septembrie, directorul general CNAIR, Sorin Scarlat. Defecţiuni au fost semnalate şi în ceea ce priveşte evacuarea apelor de pe carosabil.

Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel