Site-ul Companiei Națională de Administrație a Infrasctructurii Rutiere este blocat încă de dimineață.
Site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu poate fi accesat la această oră, fiind ţinta unui atac cibernetic, a declarat, luni, pentru Agerpres, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al companiei.
Potrivit acestuia, atacul cibernetic a început luni dimineaţă, în jurul orelor 7:30 - 8:00, iar, la ora 13:00, site-ul www.cnair.ro nu putea fi accesat din exteriorul instituţiei.
[citeste si]
Datele personale, în siguranță
Știută fiind problema pe care facebook o are cu protecția datelor personale, deficiență pe care și alte site-uri o au, cei de la CNAIR au ținut să precizeze că nu sunt probleme de acest fel. "Este vorba de un atac strict la site-ul CNAIR, nu şi la datele personale ale utilizatorilor de roviniete, date care sunt salvate pe alte servere", a spus Şerbănescu.
Din 25 mai intră în vigoare Regulamentul European pentru Protecția Datelor (GDPR) și fiecare firmă va trebui să aibă o persoană care se ocupă strict de așa ceva, altfel, va fi supusă unor sancțiuni drastice.
Acesta a precizat că nu se cunoaşte până în prezent provenienţa atacului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News