CNAIR: Restricţii de circulaţie, pe drumurile naţionale şi autostrăzi

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) instituie duminică, 6 august, între orele 12:00 - 20:00, restricţii de circulaţie pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi care tranzitează teritoriul României pentru autovehiculele cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone. 

Potrivit unui comunicat al CNAIR, restricţiile de circulaţie sunt instituite în baza avertizărilor Codului roşu şi portocaliu de caniculă (se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 39 şi 42 de grade) emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru această perioadă.

"Menţionăm că este posibil ca aceste restricţii, în funcţie de avertizările şi prognozele emise de ANM., să fie menţinute şi pentru ziua de luni, 07.08.2017. Precizăm că în intervalul orar 20:00 - 12:00 nu sunt instituite restricţii de tonaj în afara celor prevăzute de legislaţia în vigoare", precizează CNAIR. Sunt exceptate de la aceste restricţii, în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, transporturile de persoane; transporturile animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Potrivit reprezentanţilor companiei, restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcăminţii rutiere.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel