Măsura ridicării restricțiilor de circulatie impuse autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN1 (E60), sectorul Ploiești – Brașov, se mantine pana în data de 14.05.2020 (pe perioada stării de urgență instituită conform prevederilor decretului 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României).
De asemenea, se ridică restricțiile de circulatie impuse autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe A2 (București - Constanța), DN7 (Pitești - Veștem) și DN39 (Agigea - Mangalia) în zilele premergatoare zilelor de sărbătoare legală și în zilele de sărbătoare legală, până în data de 14.05.2020 (pe perioada stării de urgență).
Această măsură a fost luată in vederea asigurării continuității transporturilor rutiere pentru aprovizionarea populației și desfășurarea activităților economice.
Precizam că restricțiile de tonaj se mențin în continuare pe DN1, între București și Ploiești.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu