O nouă tranşă de vaccin produs de compania farmaceutică Moderna a sosit astăzi în ţară.
O nouă tranşă de 176.400 doze de vaccin produs de compania farmaceutică Moderna a sosit vineri în ţară, iar transportul a fost asigurat de firma producătoare, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Potrivit sursei citate, dozele de vaccin au fost aduse în Bucureşti pe cale terestră şi depozitate la Unifarm, urmând ca în perioada următoare acestea să fie distribuite în centrele regionale.
'Depozitul Companiei Naţionale 'Unifarm' SA este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman', afirmă aceeaşi sursă.
Până la acest moment, România a recepţionat 4.247.900 doze de vaccin produse de compania Moderna, iar 1.007.017 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
VEZI ȘI: Sanofi și GSK au dezvoltat un vaccin COVID-19. Acum, cer aprobarea autorităților
Francezii de la Sanofi și britanicii de la GSK au anunțat miercuri că vor solicita aprobarea autorităților de reglementare pentru vaccinul lor COVID-19, care s-a dovedit a fi sigur și eficient în testele clinice.
"Cele două companii sunt în discuții cu autoritățile de reglementare, inclusiv cu Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA) și Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), și intenționează să prezinte date complete despre acest vaccin candidat în sprijinul cererilor de autorizare de punere pe piață", se arată în comunicat preluat de Zonebourse.
"Răspunsul imunitar robust observat în mai multe scheme de vaccinare și profilul de siguranță confirmă caracterul adecvat al vaccinului proteic Sanofi-GSK, rezistent la căldură", au precizat cele două grupuri în comunicatul lor, menționând că eficacitatea este demonstrată atât în dozele primare, cât și în cele de rapel.
Vaccinul, pentru care GSK furnizează adjuvantul, nu se bazează pe tehnologia ARN mesager (ARNm), ci pe tehnologia mai tradițională a proteinelor recombinate. Sanofi, care rămăsese mult în urmă în cursa pentru vaccinurile cu ARNm la începutul pandemiei, a abandonat dezvoltarea clinică a propriului său candidat la vaccin cu ARNm în septembrie anul trecut, în condițiile unei piețe deja aglomerate.
În altă ordine de idei, Polpharma, cel mai mare producător de medicamente din Polonia, lucrează la o posibilă ofertă de preluare a rivalului ceh Zentiva, companie prezentă şi pe piaţa din România, pentru patru miliarde de dolari, şi în acest sens caută investitori dispuşi să se alieze cu el.
În 2018, fondul american de private equity Advent International a preluat Zentiva, divizia de medicamente generice a grupului francez Sanofi, pentru 1,9 miliarde de euro. În prezent, medicamentele Zentiva sunt vândute în peste 40 de ţări, iar compania cu sediul la Praga are fabrici de medicamente în Cehia, România şi India. Zentiva a cumpărat, în 2005, pachetul majoritar de acţiuni al producătorului român de medicamente Sicomed.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu