CNCD s-a autosesizat în cazul declaraţiilor premierului

Asztalos-Csaba-presedinte-cncd
Asztalos-Csaba-presedinte-cncd

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în ceea ce priveşte declaraţiile premierului Viorica Dăncilă - care i-a numit ''autişti'' pe cei care ''dezinformează UE''.

Şefa Executivului urmează să fie citată pentru audieri marţi, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele CNCD, Asztalos Csaba.

'Încă nu s-a înregistrat o sesizare la CNCD şi am demarat noi autosesizare, deci o procedură din oficiu. (...) Marţi vom organiza citarea şi audierea doamnei prim-ministru, după care vom adopta o hotărâre', a precizat vineri Asztalos Csaba. El a vorbit şi despre faptul că premierul şi-a cerut scuze ulterior declaraţiei.

'Scuzele unei persoane care e acuzată sau ajunge la concluzia că a săvârşit o discriminare este o circumstanţă care este luată în considerare de regulă la stabilirea unei sancţiuni, cum a fost de exemplu în cazul domnului Mihai Tudose, care şi-a cerut scuze public şi, după declaraţia cu steagurile, Colegiul a luat în considerare aceste scuze', a arătat preşedintele CNCD.

[citeste si]

Premierul Viorica Dăncilă şi-a cerut scuze public pentru declaraţia de joi seară, din cadrul unei emisiuni televizate, şi a precizat că prin comparaţia făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel