CNMR: Partidele politice aranjează listele electorale în mod netransparent

Coaliția Națională pentru Modernizarea Românie (CNMR) formată din 36 de organizații reprezentative la nivel național din mediul academic, economic sau social, au prezentat public acum o săptămână un decalog pentru "PROFESIONALIZAREA PARLAMENTARULUI". 

Acesta a fost realizat consultând președinții organizațiilor ce reprezintă în mod direct milioane de români. Constatăm că, pe ultima sută de metri a stabilirii listelor pentru parlament există OPACITATE și jocuri de culise în stabilirea viitorilor parlamentari. CNMR înțelege că este dreptul partidelor să-și stabilească proprii candidați însă în concordanță cu așteptările societății civile și respectarea propriilor ghiduri etice. AVERTIZĂM partidele că neasumarea și nerespectarea în totalitate sau în parte a decalogului propus, va conduce din partea CNMR la proteste față de acele organizații județene sau naționale ce refuză dialogul cu cetățenii sau societatea civilă și impunerea unor personaje ce-și caută doar IMUNITATE.

Ce cuprinde Decalogul Profesional al Parlamentatului:

1. Candidatul/parlamentarul sa prezinte public un plan managerial propriu in care, pornind de la programul de guvernare al partidului sau, sa prezinte cel putin 10 obiective si masuri concrete pentru circumscriptia in care candideaza.
2. Sa prezinte public un portofoliu de minimum 10 activitati desfasurate in parteneriat sau in beneficiul comunitatii din circumscriptia unde va candida.
3. Sa nu fi suferit condamnari care sa ii interzica dreptul de a alege si de a fi ales.
4. Sa prezinte public un set de valori si principii pe care si le asuma pe perioada mandatului.
5. Sa aiba o experienta in munca de minimum 5 ani, cu prezentarea unor rezultate in activitatile desfasurate.
6. Sa prezinte public minimum 10 recomandari ale unor lideri respectati ai comunitatii unde vor candida.
7. Sa prezinte public un plan de minimum 10 masuri privind consultarea cetatenilor din circumscriptie pe perioada mandatului.
8. Partidele politice sa faca o evaluare publica, cu interviuri, a fiecarui candidat pentru a testa maturitatea, integritatea si profesionalismul.
9. Sa fi absolvit cel putin un curs de leadership sau sa prezinte 10 masuri din care sa rezulte aptitudinile de a comunica si a conduce o comunitate.
10. Candidatul/parlamentarul sa faca dovada specializarii intr-un domeniu de activitate, precum si intelegerea legislatiei aferente domeniului ales.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel