Valoarea reală a salariilor a ajuns la niveluri atât de scăzute, încât familiile se luptă să supravieţuiască, astfel încât este timpul pentru o creştere salarială, arată, într-un comunicat comun, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) şi Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA', cu ocazia Zilei Mondiale a Muncii Decente, celebrată în data de 7 octombrie.
Publicitate
'Declarăm împreună, alături de sindicatele din toată lumea, că e timpul pentru a creşte salariul, pentru a uşura presiunea enormă asupra lucrătorilor şi a gospodăriilor lor din cauza inflaţiei. Valoarea reală a salariilor a ajuns la niveluri atât de scăzute, încât familiile se luptă să supravieţuiască. Prea mulţi lucrători nu câştigă suficient pentru a trăi cu demnitate, iar sistemele de protecţie socială inadecvate şi subfinanţate amplifică inegalitatea socială şi sărăcia.
Ziua Mondială a Muncii Decente este o ocazie de a reaminti rolul esenţial al sindicatelor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, pentru salarii echitabile şi pentru drepturile lucrătorilor într-o economie în evoluţie şi cu spectrul unui nou val de politici de austeritate', se arată în mesajul sindicatelor.
Potrivit acestora, modelul economic actual global nu îi serveşte pe cei care muncesc. Organizaţiile menţionează că este timpul pentru un nou contract social între lucrători, guvern şi întreprinderi, care ar trebui să includă un nivel minim de garanţie universală a muncii pentru toţi lucrătorii.
'Punerea în aplicare a unui nou contract social ar asigura respectarea drepturilor lucrătorilor, locuri de muncă decente, cu salarii minime adecvate şi negocieri colective, protecţie socială universală, responsabilitate în afaceri şi un dialog social, care să asigure măsuri de tranziţie echitabile pentru climă şi tehnologie. Salariile sunt esenţiale pentru noul contract social şi reprezintă baza unor economii durabile şi echitabile. Cea mai bună şi, adesea, singura modalitate prin care lucrătorii pot obţine salarii decente, este aderarea la sindicat.
În cadrul parteneriatului dintre Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova şi CNS 'Cartel ALFA' din Romania, cele două confederaţii naţionale realizează acţiuni comune, prin care ambele organizaţii, membre ale Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (ITUC) şi ale Confederaţiei Europene a Sindicatelor (ETUC), depun eforturi pentru a sprijini procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeana pe plan social', se spune în mesaj.
În acest context, pentru a sublinia semnificaţia Zilei Mondiale a Muncii Decente, vineri, 6 octombrie 2023, începând cu ora 10.00, are loc o masă rotundă la Institutul Muncii, din Chişinău, cu tema 'Salariul minim conform standardelor europene', la care vor participa reprezentanţii celor două organizaţii şi ai partenerilor sociali.
'Munca decentă nu este un lux, ci un drept fundamental al omului, iar sindicatele joacă un rol esenţial în eforturile continue de a crea o lume în care toţi lucrătorii să se poată bucura de beneficiile unui loc de muncă sigur, demn şi corect remunerat', se mai arată în mesaj. Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA' a luat fiinţă în 1990, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu