CNSPIS, SCANDAL în Educație. Lovitură în învățământ

Ca urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public, privind schimbarea componenței Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), Ministerul Educației Naționale (MEN) a făcut mai multe precizări.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat schimbarea componenţei Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS), vechea conducere fiind acuzată de lipsă de comunicare şi transparenţă. Pe lista celor 17 membrii selectaţi dintre cei care şi-au depus candidaturile, se află profesori din Bucureşti, Iaşi, Suceava, Craiova, Timişoara sau Cluj.

Având în vedere funcționarea deficitară a CNSPIS în raport cu solicitările Ministerului Educației Naționale, de la constituirea prin ordinul de ministru nr. 6.110/16.12.2016, la care se adaugă pe de o parte, lipsa de comunicare internă și lipsa transparenței în elaborarea documentelor, respectiv luarea deciziilor, reclamată chiar de către membrii acestui consiliu consultativ, precum și dezacordul public exprimat de către universități cu privire la viziunea membrilor CNSPIS referitoare la domeniile de interes strategic asumate de România la nivel național și european, dar și de cerințele pieței muncii, pe de altă parte, MEN a decis schimbarea componenței acestui consiliu.

MEN precizează că modificarea componenței CNSPIS a fost făcută cu respectarea prevederilor legale în vigoare

Printre atribuțiile CNSPIS se regăsesc fundamentarea și repartizarea cifrei de școlarizare. Astfel, încă din luna ianuarie 2017, Ministerul Educației Naționale a solicitat CNSPIS, atât prin intervenția reprezentantului ministerului la prima ședință a acestui consiliu, cât și prin diverse adrese, fundamentarea cifrelor de școlarizare pentru studiile universitare de licență, master și doctorat pentru anul universitar 2017-2018. În acest sens, reprezentanții Ministerului Educației Naționale au pus la dispoziția președintelui CNSPIS, Bogdan Murgescu, următoarele documente și texte de lege:

  • Strategiile naționale și europene, inclusiv Strategia națională pentru învățământ terțiar 2015-2020, Strategia națională pentru competitivitate 2015-2020, Strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare 2014 - 2020, Strategia educației și formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020, Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2014-2020, Strategia Europa 2020;
  • Raportul de audit al performanței privind Analiza fundamentării şi evoluţiei situaţiei obiectivului privind creşterea procentului absolvenţilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile Strategiei Europa 2020 realizat de Curtea de Conturi a României;
  • Raportul privind analiza funcțională a sectorului învățământului superior realizat de Banca Mondială;
  • Prevederile Programului de guvernare 2017-2020 referitoare la învățământul superior. Dintre acestea menționăm: „Un procent de 10% dintre locurile bugetate în sistemul universitar rezervate pentru tinerii din mediul rural…”; „Finanțarea (...) cu accent asupra domeniilor cu potențial de creștere, pe baza criteriilor de excelență, corelate cu misiunea universității, în vederea creșterii calității actului educațional”;
  • Domeniile prioritare de specializare inteligentă/cu potențial de creștere, relevante pentru dezvoltarea economică a României.

CNSPIS nu a dat curs acestor solicitări, adresând doar recomandarea ca alocarea cifrei de școlarizare pentru anul universitar 2017-2018 să se realizeze pe criterii istorice.

"Pentru cifra aferentă anului universitar următor, MEN a revenit către CNSPIS, în perioada august - octombrie 2017, cu solicitări scrise de a fundamenta cifrele pentru studiile universitare și de a elabora Metodologia de alocare a cifrei de școlarizare pe domenii de studii universitare pentru ciclurile de studii de licență, master și doctorat, anul universitar 2018-2019. Și această solicitare a avut la bază documentele transmise către CNSPIS la începutul anului 2017. Acest consiliu nu a furnizat MEN, la termenele impuse de acesta și asumate de către CNSPIS, niciun proiect de metodologie.

Nicio propunere de la Bogdan Murgescu

De asemenea, menționăm că la ședințele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), desfășurate în lunile octombrie și noiembrie 2017, domnul președinte Bogdan Murgescu nu a venit cu nicio propunere concretă de metodologie, în ciuda faptului că i-a fost solicitat public acest lucru inclusiv de CNR și Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS).

În pofida tuturor acțiunilor întreprinse de MEN pentru a susține activitatea CNSPIS, de fiecare dată acest consiliu consultativ fie a solicitat prelungirea termenelor, fie a cerut suplimentarea numărului de experți sau a invocat lipsa timpului, astfel încât constant a transmis cu întârziere și incomplet datele solicitate de către minister.

Abia la finele lunii decembrie 2017, CNSPIS a transmis MEN un proiect de Metodologie de alocare a cifrei de școlarizare pe domenii de studii universitare pentru studii universitare de licență, master și doctorat în anul universitar 2018-2019, care a fost supus dezbaterii publice.

Totodată, există neclarități în ceea ce privește elaborarea acestui document, întrucât deși CNSPIS a solicitat în anul 2017 completarea Grupurilor de lucru cu experți externi, iar MEN a soluționat această cerere prin ordinul nr. 5.484/13 noiembrie 2017 (suplimentând grupurile de lucru cu 16 experți externi), la reuniunea CNR din data de 2.02.2018 a fost susținută de către vicepreședintele CNSPIS o prezentare a metodologiei de alocare a cifrei, din care reieșea faptul că acest document a fost elaborat doar de cinci experți, ceilalți membri ai CNSPIS nefiind informați despre rezultatul final. 

Lipsa de comunicare internă și lipsa transparenței

În plus, atât membrii titulari ai CNSPIS, cât și o parte din experții nominalizați în completarea făcută în anul 2017, au reclamat lipsa de comunicare internă și lipsa transparenței în elaborarea documentelor și luarea deciziilor.

La toate cele menționate mai sus, se adaugă faptul că în proiectul de Metodologie de alocare a cifrei de școlarizare pe domenii de studii universitare pentru studii universitare de licență, master și doctorat în anul universitar 2018-2019, CNSPIS nu a ținut cont de solicitările MEN referitoare la alocarea cifrei pe domeniile prioritare cu potențial de creștere pentru România, asumată prin Programul de Guvernare.

În ceea ce privește procesul de numire a noului CNSPIS și procedura de selecție, acestea au respectat rigorile impuse de legislația în vigoare.

Conform anunțului public, aplicațiile au putut fi depuse în intervalul 14.02.2018 (ora 8:00) - 28.02.2018 (ora 8:00), pe platforma https://www.brainmap.ro, prin completarea formularului online disponibil.

Listă cu 17 membri

Precizăm că au aplicat 223 de persoane, dintre care 71 au finalizat aplicațiile și au putut intra în procedura de selecție, conform ordinului nr. 5.802/2016. Ulterior, în perioada 1 - 4 martie 2018, Comitetul de selecție a evaluat cele 71 de candidaturi depuse și a ales cele 17 persoane eligibile pentru a ocupa poziția de membru CNSPIS, printre care se regăsesc și componenți din vechea structură CNSPIS.

Atât la momentul lansării apelului, cât și la data postării în dezbatere publică a listei celor 17 persoane selectate, universitățile au fost notificate în acest sens.

Menționăm că în termenul prevăzut de Regulamentul de selecție (OMEN nr. 5802/23.112016), și anume cinci zile pentru consultarea publică a listei celor 17 membri, nu a fost înregistrată la MEN nicio contestație din partea domnului Bogdan Murgescu", a transmis Ministerul Educației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel