Camioanele care ies din ţară prin PTF Giurgiu- Ruse, Bulgaria, formează marţi după-amiază o coadă de aproximativ zece kilometri şi ocupă prima bandă de mers a DN 5 Bucureşti-Giurgiu.
"În ultimele 24 de ore s-au prezentat mai multe camioane la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu, respectiv 1.251 faţă de aproximativ nouă sute într-o zi obişnuită, iar cozile care s-au format se datorează faptului că cei de la AND implementează datele fiecărui camion care iese din ţară şi acest lucru durează, sistemul de operare fiind supra-aglomerat", a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Elena Niculae.
Ea spune că în ultimele 24 de ore au ieşit din ţară 739 de autoturisme şi au intrat 947, iar numărul camioanelor care au ieşit din ţară a fost de 1.251, iar pe sensul de intrare au fost înregistrate 842, timpul de aşteptare fiind de 60 de minute la ieşirea din ţară pentru camioane şi de zece minute la intrarea în ţară.
La autoturisme timpul de aşteptare pentru efectuarea controlul de frontieră atât pe intrarea cât şi pe ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, este de 20 de minute, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu