Școala copiilor fericiți...

Dacă săptămâna trecută am discutat despre fobia școlară este timpul acum să abordăm cealaltă parte a problemei. O școală cu copii fericiți – iată ceea ce își dorește toată comunitatea pedagogică!  Lucrurile se complică însă de la acest nivel de discuție. Este nevoie despre o colaborare strânsă între ceea ce face educatorul și ceea ce face părintele – lucru despre care vorbim mult, dar facem foarte puțin, subliniază profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București.

Alegeri prezidentiale 2024

Și totuși există pași pe care îi putem face cu toții pentru a avea copii fericiți în școală – atât în calitate de dascăli cât și de părinți:

-        Hallowell ne vorbește despre conceptul de „conectare”. Este vorba despre faptul că elevii trebuie să se simtă iubiți, înțeleși, doriți ș. a. m. d. (și această nevoie a rezultat dintr-o cercetare foarte mare pe 90.000 de adolescenți). Acest lucru trebuie să apară acasă în relația dintre părinte și copil (multe studii punând accentul pe iubirea necondiționată care trebuie să fie prezentă între cei doi), dar – spunem noi – și în sala de clasă. Mulți profesori o să îmi dea dreptate când o să se gândească cât de mult se schimbă atmosfera din clasă în momentul în care le arată copiilor că le pasă de ei, că îi înțeleg, că le sunt alături (fără a se deroba de rolul de profesor, doar dându-i acestuia mai multă căldură și bunăvoință).

-        Dacă vrem ca elevii să fie fericiți la școală și acasă trebuie să fim atenți și la propria fericire spune Murray. Acest autor observă că deoarece în mod natural copiii imită comportamentul celor din jur, îl absorb și și-l asumă – este firesc să fie fericiți în familii fericite și în prezența unor dascăli fericiți. La polul opus – dascălii depresivi, mohorâți, încruntați permanent influențează dramatic și copiii pe care îi învață nu doar o materie sau alta, ci îi învață și cum să fie oameni. Trebuie să le cerem părinților să-și regăsească fericirea și să întâlnim în clasă profesori cu zîmbetul pe buze. Iată un lucru simplu pe care putem să îl punem în practică imediat!

Vezi continuarea pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel