În timp ce coaliția de guvernare fierbe pe băgarea - sau nu - a președintelui Klaus Iohannis în Parlament, acesta pleacă în SUA, într-o deplasare ce-i ține agenda ocupată marți și miercuri.
Publicitate
”Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 24-25 septembrie 2024, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii.
Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni” ("Unity in diversity, for the advancement of peace, sustainable development, and human dignity for everyone everywhere").
Participarea Președintelui României la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite din acest an reprezintă o oportunitate de evidențiere a contribuției țării noastre la efortul global de a accelera progresul către cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, care sunt tot mai des nerespectate.
Președintele Klaus Iohannis va susține miercuri, 25 septembrie 2024, intervenția națională în plenul Adunării Generale a ONU. Cu acest prilej, Președintele României va pleda pentru menținerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esențial al siguranței regionale și globale.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va evidenția eforturile și contribuția României, pe toate palierele, la soluționarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgența climatică, erodarea drepturilor omului sau amenințările cibernetice.
În intervenția sa, Președintele României va pleda, totodată, pentru un sistem ONU reformat, capabil să răspundă tuturor provocărilor curente și viitoare într-un mod eficient și transparent” arată Administrația Prezidențială.
Agendă 24 septembrie
Participare la segmentul de nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite – New York, Statele Unite ale Americii0
9:00 Deschiderea segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale (16:00 - ora României)
Sediul Organizației Națiunilor Unite
Agendă 25 septembrie
Participare la segmentul de nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite – New York, Statele Unite ale Americii
12:30 Intervenția națională susținută în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (19:30 - ora României)
Sediul Organizației Națiunilor Unite
Astăzi, au avut loc ședințe la PNL și la PSD pe legea ”Iohannis - senator”, ce i-ar permite candidatura președintelui României la alegerile parlamentare din acest an, pe listele PNL. Președintele Klaus Iohannis nu a făcut o declarație în acest sens. În vreme ce PNL afirmă că este o lege teoretică, de care să se folosească președinții țării peste 20 sau 40 de ani, când se vor mai regăsi în această situație de astăzi, PSD știe deja că președintele s-ar vrea senator de București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu