După doi ani de la începutul mandatului, coaliţia guvernamentală din Germania şi-a îndeplinit 61% din promisiuni, arată un studiu publicat luni de Fundaţia Bertelsmann şi de Centrul de Ştiinţe Sociale din Berlin.
Cu toate acestea, potrivit rezultatelor preluate de DPA, doar 10% din germani consideră că au fost respectate majoritatea angajamentelor coaliţiei dintre alianţa conservatoare (CDU şi CSU) a cancelarului Angela Merkel şi social-democraţi (SPD). În schimb, 79% dintre cetăţeni apreciază că nu au fost îndeplinite decât foarte puţine sau mai puţin de jumătate din promisiuni.
Studiul a urmărit 296 de "promisiuni reale", care puteau fi implementate clar, aşa cum sunt consemnate în acordul dintre Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU) din Bavaria, respectiv Partidul Social-Democrat (SPD), partenerul lor minoritar. Răspunsurile au fost obţinute de institutul Allenbach, în perioada 1-12 iunie.
Duminică, Merkel şi alţi lideri ai coaliţiei s-au reunit pentru a formula planurile pentru restul mandatului; printre altele, ei au convenit să relaxeze povara fiscală a chiriaşilor şi a proprietarilor de locuinţe. Alte priorităţi pentru a doua jumătate a intervalului dintre alegeri sunt o soluţie europeană pentru criza migraţiei şi accelerarea acţiunilor împotriva schimbărilor climatice.
Popularitatea coaliţiei, în special a SPD, a scăzut de la începutul mandatului, iar dacă astăzi ar avea loc noi alegeri, cele două mari formaţiuni politice nu ar mai reuşi să obţină majoritatea, consemnează DPA. Merkel a anunţat deja că nu mai doreşte funcţia de cancelar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu