Guvernul a aprobat, astăzi, prin Memorandum, Codul de conduită al membrilor Guvernului României. Printre altele, membrilor executivului le este interzis să-și folosească numele pentru promovarea unor activități comerciale.
"Codul reglementează norme de conduită și etică pentru miniştri. Obiectivul principal al Codului de conduită îl constituie asigurarea exercitării demnității publice de membru al Guvernului în condiții de integritate, imparțialitate și transparență, ca mijloc de promovare a unei bune guvernanțe, element important al democrației.
Principiile generale care guvernează conduita membrilor Guvernului sunt supremația Constituției și a legii, prioritatea interesului public, profesionalismul, integritatea morală și transparența în exercitarea demnității publice.
Astfel, membrii Guvernului au obligația să declare, prin orice mijloc, orice situație de natura celor care generează conflict de interese sau incompatibilitate.
De asemenea, le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acțiuni publicitare pentru promovarea unei activități comerciale.
Membrii Guvernului au obligația de a asigura, în condițiile legii, transparența administrativă, în vederea menținerii încrederii publicului în integritatea, imparțialitatea și eficacitatea autorităților și instituțiilor publice pe care le reprezintă.
Activitatea publică
În activitatea publică, membrii Guvernului invitați la dezbateri publice de orice natură, în calitate oficială, au obligația să prezinte poziția oficială asumată de Guvernul României. De asemenea, în cazul în care nu există o poziție oficială a Guvernului, au obligația să facă cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al Guvernului.
Sesizările în legătură cu încălcarea Codului de conduită de către membrii Guvernului se aduc la cunoștința Prim-Ministrului, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului.
Prim-ministrul pune în discuția membrilor Cabinetului sesizarea, hotărându-se prin consens asupra celor mai bune căi de soluționare.
Abaterile grave de la conduita etică fac obiectul analizei în cadrul Guvernului," se arată în comunicatul transmis de Executiv.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News