Cod de Procedură Penală, MODIFICĂRI ADOPTATE. Ce s-a eliminat

Parlament
Parlament

Comisia parlamentară specială privind domeniul Justiţiei a dat, marţi, raport favorabil modificărilor la Codul de procedură penală, eliminând mai multe prevederi din forma iniţială, care au fost declarate neconstituţionale de către CCR.

Raportul a fost adoptat cu 14 voturi "pentru" şi şase "împotrivă". Comisia specială a decis să rămână în forma iniţială mai multe articole criticate de Opoziţie, pe motiv că nu au fost atacate sau nu au fost declarate neconstituţionale de către instanţa constituţională.

Una dintre aceste prevederi se referă la interzicerea, în cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei, a comunicărilor publice şi a declaraţiilor publice, precum şi furnizarea a altor informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Persoanele din cadrul autorităţilor publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca şi cum acestea ar fi vinovate decât în cazul în care există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte.

Ce a fost eliminat

Comisia a eliminat din forma iniţială a proiectului de modificare a Codului de procedură penală mai multe texte printre care articolul 8 alineatul (2) care prevede: "Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecător imparţial şi independent. Repartizarea tuturor cauzelor către judecători se face aleatoriu".

De asemenea, a fost eliminat şi textul de la articolul 10 care prevedea că "organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să asigure subiecţilor procesuali principali şi avocatului timpul necesar pregătirii apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepţia luării sau judecării măsurilor preventive, când termenul nu poate fi mai mic de 4 ore şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, prin punerea la dispoziţie şi comunicarea întregului material de urmărire penală în formă electronică. Termenele curg de la momentul la care organele de urmărire penală sau instanţa de judecată comunică părţilor măsura luată".

Un alt punct a fost exclus

S-a renunţat şi la textul care stipula că acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă indicii temeinice că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia şi s-a revenit la forma actuală a Codului de procedură penală - acţiunea penală se pune în mişcare în cazul în care există "probe din care rezultă presupunerea rezonabilă".

Toate amendamentele Opoziţiei au fost respinse.

Raportul comisiei urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, for decizional. Proiectul a trecut de Senat în decembrie 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel