Mai multe județe sunt sunt vizate, marți, de o atenționare nowcasting Cod Galben de vânt puternic, ce va expira în jurul orei 20.00.
Până la ora 17.00, local, cu precădere în extremitatea vestică a județelor Bihor, Arad, Timiș se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge și depăși 55...65 km/h.
Conform prognozei meteorologilor, până la ora 19,00, local în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui, se vor semnala intensificări ale vântului, care vor atinge și depăși la rafală viteze de 55-60 km/h și izolat peste 70 km/h.
De asemenea, până la ora 20,00, în județele Ialomița și Călărași, viteza vântului va depăși la rafală 55-65 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, menționează ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu