Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de furtuni, valabilă din această noapte până joi la prânz, în şase judeţe din sud-vestul ţării.
Publicitate
Conform prognozei de specialitate, joi, între orele 2:00 - 12:00, în sudul Banatului şi în vestul şi nordul Olteniei, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp şi, izolat, de peste 30 - 40 l/mp.
Judeţele vizate de noua avertizare Cod galben sunt: Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Vâlcea. Meteorologii precizează că instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării până în jurul datei de 19 iunie.
Pentru zona Capitalei, în următoarele ore şi până joi la prânz, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura minimă se va încadra între 14 şi 17 grade, scrie Agerpres.
VEZI ȘI: Inundații în Gorj. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din mai multe gospodării / Copaci căzuți pe carosabil
Mai multe gospodării din județul Gorj au fost inundate, în urma ploilor abundente căzute în ultimele ore.
Pompierii din județul Gorj au fost solicitați marți dimineață pentru a interveni la mai multe cazuri de gospodării inundate, conform Agerpres.
De asemenea, a fost nevoie și de degajarea a doi copaci care au căzut pe carosabil.
Până la ora 6 au fost înregistrate 12 apeluri la 112.
"Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale de intervenţie şi 5 motopompe pentru evacuarea apei din 4 gospodării din satul Bengeşti - comuna Bengeşti-Ciocadia, sat Moşneni - comuna Fărcăşeşti, sat Strâmba Jiu - oraş Turceni. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Târgu Jiu şi Garda de Intervenţie Hurezani au acţionat pentru degajarea a doi copaci căzuţi pe suprafaţa carosabilă în satul Pişteştii din Deal - comuna Scoarţa şi pe DJ 675A - comuna Berleşti", se arată într-un comunicat transmis de ISU Gorj.
Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/inundatii-in-gorj-pompierii-au-intervenit-pentru-evacuarea-apei_919447.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu