Cod galben de ploi și vânt, cod portocaliu de inundații. Care sunt zonele vizate

FOTO: DC News
FOTO: DC News

ANM a emis Cod galben de ploi și vânt până marți dimineață, în timp ce hidrologii au anunțat care sunt zonele vizate de Codul portocaliu de inundații.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări de vreme severă care vizează Moldova, Dobrogea, dar și centrul și estul Munteniei.

Astfel, atenționarea Cod galben de ploi și vânt va fi valabilă până marți dimineață, la ora 10.00.  În intervalul 30 septembrie, ora 10:00 - 1 octombrie, ora 10:00, în aceste zone vor fi averse, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp şi izolat peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50...70 km/h.

De asemenea, în zonele de munte, la altitudini în general de peste 1.700 m în Carpații Orientali şi Meridionali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70...90 km/h.

”În jumătatea estică a țării continuă ploile și în orele următoare, chiar până mâine dimineață la ora 10, când va expira și ultimul mesaj de Cod galben, emis pentru această zonă. La munte, la altitudini mai mare de 1.700 m în Carpații Meridionali și Orientali, în continuare sunt de așteptat precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, dar și intensificări ale vântului, de 70... 90 km/h, iar în zona Moldovei, Dobrogei, dar și centrul și estul Munteniei ne așteptăm ca ploile să continue și chiar dacă nu mai sunt la intensitate foarte mare se vor mai cumula cantități de apă ce vor putea depăși 30...40 l/mp.

În același timp, începând de mâine dimineață, aria ploilor va fi în restrângere semnificativă, vremea va intra într-un proces de ameliorare din punctul de vedere al ploilor, iar până spre finalul acestei săptămâni ne așteptăm la o perioadă cu o vreme însorită în mare parte din țară, însă la finalul săptămânii avem un nou semnal că ploile își vor face simțită prezența, la început în partea de vest și sud-vest a țării, apoi treptat și celelalte regiuni. În același timp, și regimul termic va caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an, în aproape toată țara, pentru că în mod obișnuit ar trebui să avem maxime cuprinse între 13 și 23 de grade, iar valorile termice nu vor trece, astăzi, de 19 grade în partea de sud - sud-est a țării, chiar cu 16-17 grade în Capitală.

Începând de mâine se schimbă și din punct de vedere termic, pentru că ușor și treptat valorile vor fi în creștere și vor ajunge să se apropie de cele normale pentru această perioadă. Minimele termice rămân scăzute în nopțile imediat următoare, în depresiuni, unde se vor înregistra chiar și -2 grade, însă tendința este ca și pe parcursul nopților acestea să devină pozitive, chiar și în aceste zone. Și vom avea valori între 2 și 10 grade”, a declarat Oana Păduraru, meteorologul de serviciu, la Digi 24.

Cod portocaliu de inundații

Hidrologii au emis luni dimineața avertizări Cod portocaliu de inundații pentru râuri din județele Harghita, Mureș, Covasna, Neamț, Bacău și Vrancea.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație pe râurile din bazinele hidrografice: Mureș - bazin amonte S.H. Suseni și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Suseni - amonte S.H. Stânceni (județele Harghita și Mureș), Olt - bazin amonte S.H. Tomești și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Tomești - amonte S.H. Micfalău, (județele Harghita și Covasna), Bistrița - afluenții aferenți sectorului aval S.H. Frumosu (județele Neamț, Harghita, Bacău), Trotuș - bazin amonte S.H. Ghimeș-Făget și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Ghimeș-Făget - amonte S.H. Vrânceni (județele Neamț, Harghita, Bacău și Covasna), Putna - bazin amonte S.H. Colacu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Colacu (județul Vrancea), notează Agerpres.

Avertizările hidrologice sunt valabile până luni la ora 12:00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel