Plenul Senatului a adoptat, marți, 3 iulie, modificările aduse Codului Penal.
Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat, marţi, cu 74 de voturi "pentru", 28 de voturi "împotrivă" şi nouă abţineri, proiectul de lege privind modificarea Codului penal.
Senatorii au aprobat toate modificările la Codul penal propuse de raportul Comisiei speciale pentru Legile Justiţiei. Niciunul dintre cele 161 de amendamente respinse în comisie nu a trecut în plen.
Proiectul a fost adoptat după o şedinţă tensionată. La un moment dat, senatorii PNL, USR şi PMP au părăsit sala de şedinţă a plenului Senatului pentru a nu fi asigurat cvorumul necesar pentru votul proiectului de lege privind modificarea Codului penal. Ulterior, senatorii UDMR s-au alăturat şedinţei de plen, astfel că a fost asigurat cvorumul pentru continuarea lucrărilor.
Acum, Codul penal urmează să ajungă la vot în Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Ce a zis Șerban Nicolae
Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, în plen, că propunerile de modificare la Codul penal au fost "de bună credinţă, de bună intenţie şi de maximă transparenţă, nu au fost făcute prin reglementare peste noapte, nu au fost făcute prin reglementare fără dezbateri, nu au fost făcute prin reglementări care să excludă participarea persoanelor direct interesate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News