Este Cod Potocaliu de Caniculă în mai multe județe din țară.
Judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu se vor afla marţi sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, potrivit unei avertizări emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
"În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu temperaturile maxime se vor situa între 38 şi 40 de grade. Disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi", precizează ANM.
Tot pentru ziua de marţi a fost emis un Cod galben de caniculă valabil în judeţe din sudul, centrul şi estul ţării.
Potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista marţi în sudul, centrul şi estul ţării, disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, local în Moldova, vestul Dobrogei şi sudul Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 34 şi 37 de grade
Medicul Tudor Ciuhodaru a prezentat anterior un ghid de supraviețuire pe timp de caniculă. El a explicat ce ar trebui să facem în această perioadă în casa și la birou, dar și atunci când de aflăm în spațiile deschise.
"Mic ghid de supraviețuire. Ce trebuie să (NU) faceţi în spații închise, pe stradă.
1. În spaţii închise (acasă şi la birou):
a) evitaţi creşterea temperaturii având grijă să:
• Limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură.
• Acoperiţi ferestrele expuse la soare.
• Mențineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis.
• Nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 grade.
b) scădeţi temperatura având grijă să:• Aerisiţi dimineața devreme sau seara târziu utilizând curenţi de aer.
• Reglaţi aerul condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală.
2. În spații deschise (pe stradă şi la locul de muncă):
• Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare).
• Evitaţi deplasările, aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens desfăşurat în exterior între orele 11-18. • Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.
• Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzației de sete, adică un pahar la 15-20 minute.
• Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, rosii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produse cu valoare calorică mică.
• Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase ) în cantitate mare întrucât sunt diuretice.
• Evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi, în special de origine animală;• Nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează si vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei.
• Nu lăsaţi copilul singur în maşină chiar pe perioade scurte.
• Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie.
3. Prim ajutor. Dacă apar manifestări legate de expunerea la căldură (crampe de căldură, insolaţie, epuizarea termică) trebuie:
1. Repaus într-un spaţiu umbrit şi răcoros.
2. Consum de lichide: apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt.
3. Scăderea temperaturii corpului (prin udat si ventilat).
4. Activitatea fizică se reia doar după câteva ore.
Dacă manifestarile nu dispar rapid sau se agravează:
1. Sunaţi la 112.
2. Îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată Unitate de Primire a Urgenţelor.
Rețineți:
1. Copiii sunt primii afectați.
2. Cei mai expuşi sunt cei ce petrec mult timp în spaţii deschise: în zone de agrement, pe litoral, la piscină sau la iarbă verde, cei ce muncesc în soare, vârstnicii cu patologie asociată cardiovasculară, respiratorie sau neurologică, persoanele obeze, pacienți cu afecțiuni metabolice.
3. Temperaturile crescute chiar şi pe durata nopţii duc la apariţia epuizării termice:
4. Nedecelată şi netratată la timp epuizarea termică evoluează spre forme clinice severe ce pot merge până la şoc termic şi deces.", a scris Tudor Ciuhodaru pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu