Hidrologii au emis, vineri, avertizări cod galben și portocaliu de inundaţii, valabile pe râuri din mai multe județe.
Potrivit hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
De codul galben, valabil de vineri, ora 12:00, până luni, ora 18:00, sunt vizate râuri din județele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Mureş, Harghita, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani şi Iaşi.
Codul portocaliu vizează, de vineri, ora 12:00, până sâmbătă, ora 12:00, râuri din Maramureş, Bistriţa Năsăud, Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Timiş şi Caraş Severin, iar în intervalul cineri ora 12:00 – luni ora 24:00, Prutul, în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu