Cod portocaliu de viscol și ninsori este anunțat pentru România. Primarul General al Capitalei a declarat că s-au organizat foarte bine intervențiile pentru deszăpezire și au fost luate măsuri fără precedent.
Specialiştii în meteorologie au anunţat că din seara aceasta, de la ora 20,00, în Bucureşti şi Ilfov va fi Cod galben, iar de la ora 2,00 noaptea şi în Bucureşti şi în zona limitrofă Codul galben va deveni Cod portocaliu de zăpadă viscolită, vijelie. Vrem să ne asigurăm că în Capitală deszăpezirea se va realiza exemplar, că nu vom fi luaţi prin surprindere când vom constata că a venit iarna, ci dimpotrivă. Chiar de când era cald afară am organizat mai multe comandamente pentru organizarea acţiunii de deszăpezire şi îndepărtare a poleiului şi iată şi astăzi suntem aici la o societate care se ocupă de deszăpezirea sectoarelor 5 şi 1 ale Capitalei.
În premieră, am luat legătura cu reprezentanţii ENEL, care au delegat câte o persoană pentru fiecare sector în parte, care au luat legătura cu reprezentanţii acestor sectoare şi cu Primăria Capitalei, astfel încât în momentul în care într-un cartier va fi pană de curent sau se va întâmpla ceva din acest punct de vedere, să se poată interveni automat, a declarat Gabriela Firea la sediul Romprest.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu