Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod portocaliu de viituri pentru râurile din județele Iași, Galați și Vaslui, valabilă până vineri dimineață. Totodată, a fost emis și un Cod galben de inundații pentru râurile din Moldova și Dobrogea, în vigoare până pe 20 septembrie. Hidrologii avertizează asupra creșterilor de debite și niveluri pe cursurile de apă din aceste regiuni, cu riscul de depășire a Cotelor de apărare.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din judeţele Iaşi, Galaţi şi Vaslui, precum şi un Cod galben de inundaţii ce vizează cursuri de apă din Moldova şi râurile din Dobrogea.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 19 septembrie, ora 14:00 - 20 septembrie, ora 9:00, va fi Cod portocaliu de viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi), Siret - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi) şi Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).
Totodată, în perioada 19 septembrie, ora 11:00 - 20 septembrie, ora 12:00, un Cod galben de fenomene hidrologice similare va fi în vigoare pe următoarele cursuri de apă: Bârlad - bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti- amonte S.H. Bârlad, Bârlad - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Neamţ, Vaslui, Iaşi şi Galaţi), Siret - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Bahlui - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) şi pe râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu