Meteorologii au emis atenționare cod portocaliu.
Meteorologii au emis atenționare cod portocaliu de ploi torențiale, în aproape toată țara.
Potrivit ANM, de la ora 12.00, până la ora 23.00, sunt anunțate ploi torenațiale în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zonele montane.
De asemenea, vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50 - 80 l/mp.
Vor fi și intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice.
În zonele de Est și Sud ale țării, este cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.
Cantitățile de apă în zonele aflate sub cod galben vor depăși 20 - 25 l/mp și pe arii restrânse 40 - 50 l/mp.
Codul galben este în vigoare până vineri, la ora 10.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu