ANM a emis, luni, noi avertizări de vremea rea.
ANM a emis, luni, 15 iunie, noi avertizări de vremea rea, în vigoare până marți. 20 de județe vor intra sub cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii. Bucureștiul este sub cod galben de furtună până marți, la ora 10.00.
Codul galben vizează județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Covasna, Prahova, Bacău, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, și Călărași.
Luni, la ora 13.00, intră în vigoare o alertă cod portocaliu care va expira marți, la ora 3.00, și anunță cantități de apă însemnate și intensificări puternice ale vântului.
În după-amiaza zilei de luni (15 iunie) și în prima parte a nopții de luni spre marți (15/16 iunie), în Oltenia, Banat, Crișana și local în Transilvania și Muntenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină.
Codul portocaliu vizează județele Satu Mare, Sălaj, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Giurgiu, Teleorman și Olt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu