Cod roșu Cluj 19 februarie 2023

pexels
pexels

A fost emis Cod roșu în Cluj.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod roşu de ninsoare şi vânt puternic valabilă până la ora 21:00 în zone de munte de peste 1800 metri a judeţului Cluj.

Potrivit avertizării, se vor semnala ninsoare însoţită de vânt cu rafale care vor depăşi 130 km/h, determinând scăderea vizibilităţii aproape de zero, şi descărcări electrice.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.

VEZI ȘI: Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pe întreg teritoriul României, în următoarele patru săptămâni

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pe întreg teritoriul României, în următoarele patru săptămâni, iar cantităţile de precipitaţii se vor situa, în general, în jurul celor normale în aproape toate zonele ţării, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 20 februarie - 20 martie 2023.

Astfel, în săptămâna 20 - 27 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, iar regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale, nord-vestice, dar mai ales ales în zonele montane, dar şi deficitar în regiunile sudice şi sud-estice. În rest va fi apropiat de cel normal.

În săptămâna 27 februarie - 6 martie 2023, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Estimările meteorologice pentru săptămâna 6 - 13 martie 2023 arată temperaturi medii uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, şi un regim pluviometric apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

În ultima săptămână de prognoză, 13 - 20 martie, mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă în general excedentară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice.

Estimările meteorologice pentru intervalul 20 februarie - 20 martie 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată - ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2003 - 2022.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel