COD ROSU  Cod Roșu de averse și inundații, sâmbătă dimineața. Prăpădul se extinde și în alte județe, după ce Galațiul a fost grav afectat - Foto/Video

Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS

ANM a emis un Cod Roșu de averse.

VEZI ȘI: ANM: Avertizări de Cod Galben și Cod Portocaliu de vreme extremă

UPDATE 11:

"În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate pentru această perioadă, în data de 14.09.2024 ora 13.00, continuă misiunile pentru salvarea persoanelor, limitarea și înlăturarea efectelor, în județele GL, VS și BC. 

Situația cea mai dificilă se înregistrează în județul GL, mai exact în 12 localități (Pechea, Drăgușeni, Grivița, Costache Negri, Berești, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi, Corod, Tudor Vladimirescu, Băneasa și Vameș), unde sunt înregistrate pagube semnificative, fiind afectate mai mult de 5000 gospodării. Până la momentul raportării, 252 de persoane au fost evacuate, iar, din nefericire, 4 persoane au decedat din cauza manifestării codurilor de vreme rea. 

De asemenea, în județul VS se înregistrează efecte în 5 localități, unde 40 de persoane sunt evacuate și mai multe gospodării sunt afectate de ape. 

Totodată, în  județele GL și VS traficul rutier este afectat pe 3 drumuri naționale (DN 24D, DN 25 și DN 26) și 10 drumuri județene (DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254, DJ 255).

Pentru gestionarea situației în mod eficient,  în județele afectate sunt activate grupele operative, iar în județul Galați este crescută capacitatea operațională.

În sprijinul comunităților afectate, acționează în teren peste 700 cadre ale MAI (pompieri, polițiști, jandarmi și IGAv), precum și 217 mijloace de intervenție. 

De asemenea, în sprijinul forțelor de la fața locului, MAPN  acționează cu personal și mijloace din județele GL și VS, precum și personal din cadrul autorităților administrației locale și structurilor locale ale instituțiilor și autorităților cu atribuții în asigurarea răspunsului.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a realizat MANEVRA DE FORȚE prin suplimentarea în județul Galați cu 70 cadre care acționează cu 23 bărci, 13 autospeciale de primă intervenție și comandă, 8 autocamioane de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, din județele  BC, BR, BZ, CL, CV, HR, IL, IS, PH, TL, VS, VN, precum și de la B-IF și USISU Ciolpani.

De la nivelul ISUJ GL s-a solicitat autorităților administrației publice locale pornirea SISTEMELOR DE AVERTIZARE-ALARMARE A POPULAȚIEI. 

Totodată, au fost emise mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT la nivelul a 2 județe ( GL și VS )", transmite IGSU.

UPDATE 10:

Prăpădul ajunge și la Iași. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă avertizări nowcasting Cod Roşu de vreme instabilă, ce vizează zone din două judeţe situate în Moldova. Astfel, ANM anunță că vor fi averse, iar prin acumulare cantitățile de apăvor depăși 25...30 l/mp în:

- Județul Iaşi: Cozmești, Gorban, Grozești;

- Județul Vaslui: Huși, Fălciu, Stănilești, Berezeni, Duda-Epureni, Pădureni, Drânceni, Lunca Banului, Vetrișoaia, Dimitrie Cantemir, Arsura.

Atenționarea meteorologică este valabilă până la ora 14:00.

UPDATE 9:

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, valabile până duminică, pe râuri din 12 bazine hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut.

Conform prognozei de specialitate, Codul galben de viituri va fi valabil în intervalul 14 septembrie, ora 12:00 - 15 septembrie, ora 18:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Tur - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede - bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor), Olt - bazin amonte S.H. Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău - amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Argeş - bazin superior, Dâmboviţa - bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa - bazin amonte S.H. Târgovişte şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târgovişte - amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova - bazin amonte S.H. Prahova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Prahova (judeţele: Prahova, Buzău şi Ialomiţa), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Buzău - bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac.Siriu - amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi).

De asemenea, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii vizează, în perioada 14 septembrie, ora 12:00 - 15 septembrie, ora 12:00, râurile din bazinele hidrografice: Trotuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Bârlad - bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi).

UPDATE 8:

În jurul orei 14:00, prim-ministrul Marcel Ciolacu va ajunge la Slobozia Conachi, în județul Galați, în zonele inundate, anunță biroul de presă al Guvernului.

UPDATE 7:

ANM a extins Codul Roșu pentru Județul Vaslui, Astfel, ANM anunță  că vor fi averse, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp în Județul Vaslui: Zorleni, Murgeni, Fălciu, Banca, Roșiești, Epureni, Albești, Costești, Bogdănești, Șuletea, Vutcani, Găgești, Viișoara, Dodești, Fruntișeni. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de peste 60 l/mp. Codul Roșu este valabil începând cu ora 12:10 până la ora 14:00.

UPDATE 6:

Oamenii din județul Galați au primit un mesaj RO-ALERT în care li se oferă sfaturi în legătură cu ce ar trebui să facă dacă se află într-o zonă inundabilă.

UPDATE 5:

"În contextul avertizărilor de fenomene meteorologice ce vizează instabilitate atmosferică, averse torențiale și importante cantitativ, în data de 14.09.2024 între orele 07.00 – 10.00 s-au înregistrat efecte în 7 localități din 6 județe (AG, BC, GL, IS, NT, VS), unde s-a intervenit pentru salvarea a 95 persoane (87 -județul Galați, 8 – județul Vaslui ) și pentru evacuarea apei din mai multe gospodării. 

Până la acest moment, din nefericire, în județul Galați au fost raportate 4 persoane decedate (1 – Pechea, 1-Drăgușeni, 1 – Costache Negri, 1 – Corod).

Totodată, pe lângă forțele de intervenție implicate în gestionarea situațiilor de urgență de la sol, un elicopter Black Hawk al IGAv a fost direcționat spre județul Galați, acesta urmând să efectueze atât misiuni de survol, cât și misiuni de căutare-salvare.

De asemenea, secretarul de stat, șef al departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat urmează să ajungă zonele afectate.

Reamintim ca în acest context au fost luate măsuri privind activarea grupei operative la nivelul a 9 județe (BC, BT, BZ, GL, IS, NT, SV, VN și VS) dar și emiterea a 6 mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 județe (AG, BC, GL, NT și VS) și a 4 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 4 județe (BC, GL, NT și VS);

Misiunile sunt în dinamică, urmând să revenim, periodic, cu informații legate de situația din zonă", transmite IGSU.

UPDATE: 4

Dezastrul provocat de inundații în localitatea Pechea, județul Galați:

UPDATE 3:

Imaginile din localitatea Cudalbi, județul Galați, transmite de ISU Galați, arată dezastrul provocat de inundații.

Sursa fotografiilor: ISU Galați

UPDATE 2:

Premierul Marcel Ciolacu și-a anulat programul politic și guvernamental pe care îl avea în Botoșani și se va deplasa în județul Galați  pentru a evalua situația cauzată de inundații, anunță biroul de presă al Guvernului.

Premierul va discuta cu autoritățile locale despre măsurile urgente de intervenție și de sprijin pentru populația și comunitățile grav afectate de inundații.

UPDATE 1:

ANM a prelungit avertizarea de tip Cod Roșu care vizează mai multe localități din Vaslui. Astfel, ANM anunță că vor fi averse, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp în Județul Vaslui: Huși, Stănilești, Duda-Epureni,Pădureni, Drânceni, Lunca Banului, Arsura. Avertizarea este valabilă începând cu ora 09:10 până la ora 11:00.

Știrea inițială:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod Roșu de averse, valabil în această dimineață începând cu ora 8:00. Astfel, ANM anunță că vor fi averse, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp. Totodată, meteorologii precizează faptul că în zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de peste 60 l/mp.

Zonele vizate de această avertizare meteorologică sunt:

- Județul Galaţi: Berești-Meria, Bălăbănești;

- Județul Vaslui: Zorleni, Murgeni, Banca, Vinderei,Roșiești, Hoceni, Epureni, Albești, Costești,Mălușteni, Bogdănești, Șuletea, Vutcani, Găgești,Viișoara, Dodești, Fruntișeni.

Avertizarea este valabilă sâmbătă dimineața începând cu ora 08:00 până la ora 10:00. Totul vine după ce pe timpul nopții au fost emise mai multe avertizări de Cod Roșu de averse torențiale în județele Tulcea, Galați și Vaslui.

VEZI ȘI: Galați. Doi morți în urma inundațiilor de vineri noaptea

Cod Roșu emis și de Institutul Național de Hidrologie

În acest context, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), a emis un Cod Roșu de inundații.

"Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Prut – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Drânceni – amonte S.H Fălciu, Bârlad – afluenții de stânga aferenți sectorului aval confluență cu râul Crasna – amonte S.H. Tecuci, județele: Vaslui și Galați.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenții de stânga aferenți sectorului aval S.H. Bârlad – amonte S.H. Tecuci.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră.”.", transmite Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), alerta fiind valabilă sâmbătă dimineața începând cu ora 7:15 până la ora 14:00.

Efecte meteo înregistrate în ultimele 24 de ore

"Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat efecte în 19 localități din 8 județe (AG, BC, BZ, GL, HD, NT, VL și VN), unde s-a intervenit pentru salvarea a peste 40 persoane (județul Galați), pentru evacuarea apei din 14 case, 25 curți, 5 beciuri, 11 subsoluri de bloc, 5 străzi, 2 instituții publice, 2 operatori economici. Totodată, echipajele au acționat și pentru degajarea a 29 de copaci doborâți de vânt și 1 stâlp căzut pe carosabil. În urma acestor evenimente, 8 autoturisme au fost avariate. 

Efecte semnificative au fost înregistrate în județul Galați. În urma cantităților mari de precipitații căzute, în localitățile Pechea și Grivița s-a produs o viitură și s-a intervenit pentru salvarea și evacuarea a peste 40 persoane din locuințe, surprinse de volumul mare de apă. Din nefericire, în urma acțiunilor de căutare, două persoane au fost găsite decedate, în localitățile Pechea și Drăgușeni

Circulația rutieră a fost temporar blocată din cauza aluviunilor și a copacilor căzuți pe carosabil pe 1 drum național (DN 7/VL) și pe 1 drum județean (DJ 203C/BZ) și este blocată pe 1 drum județean (DJ 159/NT) din cauza aluviunilor de pe carosabil. 

Pentru gestionarea acestor efecte produse din cauza precipitațiilor abundente, la nivel național sunt pregătiți să intervină pompieri, polițiști, jandarmi, dar și autoritățile publice din zonele afectate.

Foto: ISU Galați

Situația actuală


În continuare se intervine în localități din județul Galați cu bărcile pneumatice pentru evacuarea mai multor persoane surprinse ca urmare a inundațiilor produse.

Pentru gestionarea situațiilor înregistrate, la nivel central au fost întreprinse următoarele măsuri:

- monitorizarea și coordonarea situației din teren prin structura de specialitate a Departamentului pentru Situații de Urgență, care este în permanentă legătură cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații de Urgență. 

- realizarea manevrei de forțe și mijloace la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență prin suplimentarea în județul Galați cu 5 bărci din județele Brăila, Buzău, Tulcea și Vrancea pentru căutarea și salvarea persoanelor surprinse de viitură.

Totodată, în urmă cu scurt timp, tot pentru județul Galați, a fost suplimentat dispozitivul cu alte 4 bărci din județele Vaslui, Ialomița, Bacău și Buzău.

Foto: ISU Galați
 

De asemenea, la nivel teritorial au fost întreprinse următoarele măsuri: 

- transmiterea prognozelor, avertizărilor, înștiințărilor și informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autoritățile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun; 

- menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp; 

- instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;

- activarea grupei operative la nivelul a 9 județe (BC, BT, BZ, GL, IS, NT, SV, VN și VS;

- emiterea a 6 mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 județe (AG, BC, GL, NT și VS) și a 4 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 4 județe (BC, GL, NT și VS); 

- creșterea capacității operaționale la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Galați, precum și creșterea capacității operaționale la nivelul Detașamentului de Pompieri Bacău din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bacău", transmite ISU Galați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel