Accident deosebit de grav, în toiul nopții, pe Drumul European 581, în apropiere de localitatea Bădeana din județul Vaslui, în care au fost implicate trei autoturisme. A fost activat Codul Roșu de intervenție.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 02:00, iar la fața locului au fost direcționate echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanță Județean și Descarcerare.
Potrivit primelor cercetări, un autoturism înmatriculat în județul Bacău a efectuat o depășire neregulamentară și a acroșat un autoturism cu numere de București, care se deplasa din sens opus.
În urma accidentului au rezultat 12 victime, din care 4 au decedat pe loc, una dintre acestea fiind minoră. Trei victime se află în continuare în stare gravă.
Trei dintre persoanele decedate se aflau în același autoturism și mergeau în vacanță în Grecia.
A patra persoană decedată este șoferul altui autoturism implicat în accident.
La Spitalul Municipal de Urgență din Bârlad au fost transportate 7 victime, iar una la Unitatea de Primiri-Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.
La intervenția ISU Podul Înalt Vaslui au participat 3 ofițeri, 33 subofițeri dintre care 17 paramedici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News