Cod roșu de ploi devastator pe litoral: Vama Veche și Mangalia inundate. Plaje și case grav avariate

Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

Litoralul a fost devastat de furtunile puternice.

Publicitate

În Constanța s-a înregistrat cod roșu de ploi torențiale, fiind cea mai intensă furtună din ultimii ani, cu peste 150 l/mp. În doar 48 de ore, cantitatea de precipitații a echivalat cu cea din patru luni. Furtuni violente au lovit mai multe localități din județele Tulcea și Constanța. Stațiunile de pe litoral au fost inundate după ploi abundente, iar străzile au fost acoperite de apă. Unii turiști și-au văzut vacanța ruinată, după ce mașina parcată la hotel a fost avariată de o creangă ruptă de vântul puternic. Autoritățile au trimis multiple alerte Ro-Alert, recomandând oamenilor să se adăpostească.

În stațiunea Jupiter, ploile abundente au inundat locuințele unor localnici.

În Constanța, străzile orașului au fost acoperite de apă. Turiștii nu au reușit să ajungă la cazări, iar hotelurile au fost aproape de a fi inundate

În Constanța, străzile orașului au fost acoperite de apă. Turiștii nu au reușit să ajungă la cazări, iar hotelurile au fost aproape de a fi inundate. Pe parcursul întregii nopți, au fost transmise alerte RO-ALERT pentru a avertiza despre condițiile meteo severe.

Situația a fost similară la Tuzla, unde mai multe mașini au fost pe punctul de a fi luate de viitură. În Agigea, străzile păreau transformate într-o extensie a Mării Negre, făcând imposibilă circulația. La Vama Veche, plaja a fost inundată, iar furtuna a distrus terase și a împrăștiat șezlongurile. O autorulotă a fost aproape complet acoperită de ape, iar persoana care dormea în ea a fost salvată cu greu.

Scene devastatoare au fost surprinse și la Mangalia, unde torenții au luat pe sus mai multe mașini dintr-o parcare. Din fericire, vremea severă nu a cauzat pierderi de vieți omenești. Peste 300 de pompieri au fost mobilizați pentru a interveni.

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea a primit peste 700 de apeluri la 112

Sâmbătă dimineață, o avertizare cod roșu pentru precipitații intense a fost emisă pentru diverse localități din județul Constanța, inclusiv Constanța, Năvodari și Corbu.

În intervalul 7:00 – 9:00, localitățile Constanța, Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Agigea, Corbu și Poarta Albă au fost plasate sub o avertizare cod roșu de tip nowcasting.

În zona aflată sub avertizare, în ultimele ore s-au acumulat cantităţi de 50-60 l/mp.

Până sâmbătă la ora 6:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea a primit peste 700 de apeluri la 112, raportând situații de urgență. Mai multe localități din județ sunt sub avertizare cod roșu de precipitații. Autoritățile au recomandat locuitorilor să rămână în siguranță în interiorul locuințelor.

"Situaţia este în dinamică, colegii sunt în teren şi rămânem la datorie până la înlăturarea tuturor efectelor negative. Rugăm cetăţenii să rămână la adăpost, să nu iasă din casă decât dacă situaţia o impune", au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea, conform Antena 3 CNN.

Vremea la mare, în septembrie 2024. Florinela Georgescu (ANM) a vorbit despre cicloni atipici care au început să afecteze litoralul românesc

Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a spus care va fi starea vremii în perioada următoare pe litoral, prin prisma ploilor din ultimele zile.

„De 2 zile, plouă la Constanța, după un sezon excelent din punct de vedere turistic, fără caniculă“, a zis Val Vâlcu.

„Din punct de vedere al turismului, nu trebuie ca aceste ploi să ne descurajeze pentru că vremea începe să se amelioreze, chiar dacă săptămâna viitoare vor mai fi episoade cu averse în Dobrogea, inclusiv în zona litorală“, a zis Florinela Georgescu.

Ea a precizat că zona litoralului a fost influențată de un fenomen care se formează de obicei în mările tropicale și care aduce cantități însemnate de precipitații, bine localizate.

„Ceea ce am traversat acum este un fenomen interesant, deoarece aceste ploi se datorează unui ciclon care s-a dezvoltat deasupra Mării Negre, pe care îl așteptam și era sugerat de modelele cu care facem prognoza încă de acum 4-5 zile. Traiectoria acestuia era mi puțin clară, în ce măsură ne va afecta și cât de mult va reuși să intre deasupra zonei litorale și Dobrogei. Dezvoltarea sa a fost favorizată de temperatura crescută a apei mării în această perioadă din an și de o pătrundere mai rece în straturile mai înalte.

Interesant că în straturile cele mai joase, aproape de apa mării, acest ciclonaș a avut și acele caracteristici pe care le mai întâlnim și deasupra Mării Mediterane toamna, de ciclonaș care să semene cu ceea ce se întâmplă în mările tropicale. Astfel de fenomene sunt caracterizate mai degrabă de ploaie torențială, care să adune cantități mari și să aibă structura aceea de ploaie uniformă. A plouat localizat și mult. În zona Mangaliei s-a acumulat cantitatea cea mai mare de apă.

Este posibil ca acest eveniment să se repete pe la jumătatea săptămânii viitoare. Cam toată săptămâna pe litoral am putea avea o vreme mai degrabă instabilă, dar dincolo de aceste episoade, weekend-ul viitor avem semnalul unei vremi din nou bune, prielnice pentru plajă “, a zis Florinela Georgescu. Vezi tot articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel