Codin Maticiuc, mesaj către fiica sa: Nu ai respirat și...

Codin Maticiuc scrie, în această dimineață, un mesaj emoționant către fiica sa. 

Alegeri prezidentiale 2024

”04.04 Este data la care ai venit pe lume tu, fata mea Smaranda, la spitalul Mount Sinai din Southbeach Miami. Am ales sa se întâmple aici pentru ca pregătesc filmările Miami Bici care vor începe curând și pe care abia aștept să le poți vedea și tu. Ai venit pe lume printr-o operație de cezariană la care am putut sa asist și eu. Am stat după paravan dar când am auzit "she is here", m-am uitat. Prin incizia făcută iti scosesera doar capul. Prima secundă nu ai respirat și ți-au băgat o pompita în gură și au apăsat. Ai tras aer cu nesaț pesemne știai că ai multă treabă aici, printre oameni, ai prins culoare pe loc și a început sa plângi. Nici timp sa ma sperii cu adevărat n-am avut. Te-au scos de tot și te-au adus mamei tale prin celofanul ce servea drept barieră intre noi. M-au lăsat să îți tai cordonul cu mâna-mi tremurândă și preț de două minute te-au lăsat cu noi. A fost magic, să știi. Apoi te-au dus în zona destinată nou născutilor și eu am mers cu tine. Nicio clipă nu te-am lăsat singurica. Te-au cântărit, aveai 3.200 și te-au lăsat într-un fel de pătuț cu o lampă deasupra sa iti țină de cald. Am stat lângă tine și ne-am privit. Ți-am întins mâna și m-ai apucat strâns de un deget. Sa nu-mi dai drumul niciodată, fetița mea. Nici eu nu o voi face. 

Peste câteva ore am mers în camera în care urma să-ți petreci primele trei zile. Cu mama și bunica. Cu mine, frățiorul și bunicul tău. Alți doi bunici te așteaptă cu drag acasă. Am să-ți arat când vei citi aceste rânduri ce vedere a avut prima ta cameră, era spectaculoasă. Palmieri, yahturi, și vilele din Millionaires Row. Sa te prind eu ca te vei mulțumi vreodată cu puțin!

Vreau sa mai știi ca prima ta masa eu ți-am dat-o. Nu știai sa sugi de la sân, sau poate doar nu ai reușit. M-au învățat sa îți dau un deget să-l sugi ca sa deprinzi și eu să-ți torn pe lângă laptele strâns și introdus într-o seringa. Am făcut întocmai și a funcționat. Am fost tare mândru. De mine, de tine, de noi. Așa voi fi mereu, orice s-ar întâmpla.” a scris Codin Maticiuc, pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel