Premierul Mihai Ungureanu își va prezenta raportul de activitate, la 100 de zile de la investire, susține secretarul național al Conisliului PSD, Codrin Ștefănescu.
”Echipa de la Palatul Victoria a început redactarea, cu maximă discreție, a unui document, intitulat “Mihai Răzvan Ungureanu – Raport de activitate la 100 de zile de la investire”. Și pentru că suntem informați că primul ministru intenționează să prezinte acest material în plenul Parlamentului, îi amintim lui Mihai Răzvan Ungureanu câteva “acțiuni” care, în mod obligatoriu, trebuie cuprinse, în raport:
1. bâlbâielile penibile în ceea ce privește “reîntregirea” salariilor și pensiilor, prin promisiuni fără acoperire, dovedite, în final, a fi total mincinoase; 2. vânzarea Cupru Min, care conține 60% din rezervele de cupru ale României, către o firmă care nu are capacitatea tehnică, economica și resursele umane necesare continuării activității. Privatizarea s-a făcut încălcând toate normele legale – evaluator independent, avize de mediu, aviz de la Consiliul Concurenței etc.; 3. secretizarea acordului cu Chevron în ceea ce privește exploatarea zăcămintelor de gaze de șist, prin încălcarea legislației privind accesul la informații de interes public; 4. convocarea oficială a prefecților și subprefecților în sensul implicării acestora în comandamentele de campanie electorală pentru partidele din arcul guvernamental. Chestiune, de altfel, absolut ilegală; 5. alocarea, sumei de 650 de milioane lei, din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, pentru administrațiile locale conduse de primării partidului de guvernământ, printr-o formulă sofisticată ce induce ideea deplinei legalități a acestei “operațiuni”; 6. transformarea sa, din actor de vodevil, in agent electoral oficial al PDL; 7. și nu în ultimul rând, asumarea rolului de “sperietoare” în relația cu UDMR, conform sarcinilor de partid. Exemplu, cazul Borbely. Prin urmare, așa cum declara recent, premierul Ungureanu nu se poate lăuda decât cu “mulțumirea de a avea un partener onest în președintele României” și cu rolul de marioneta al partidului de guvernamant, în ceea ce privește interesele electorale ale acestuia.” , spune Codrin Ștefănescu într-o declarație de presă.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News